UPDATE:Pe Palatul Regal a fost proiectat cu un laser mesajul „We want EU, PSD wants Russia”. Protestatariiscandează „10 august!” și „Jandarmeria, apară hoția!”
UPDATE: Aproximativ 500 de persoane protestează în apropierea Ateneului Român, potrivit HotNews.ro. Printre manifestanți se află și filosoful Mihai Șora.
Un protest are loc joi seară în apropierea Ateneului Român, acolo unde au loc ceremoniile care marchează preluarea oficială de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene.
Aproximativ 100 de persoane se află, la ora transmiterii acestei știri în fața Bibliotecii Universitare, la protestul organizat de grupurile ”Rezistența”, ”Corupția Ucide” și ”Inițiativa România”, sub solganul ”We need UE” și ”Vrem Europa, nu dictatură”, informează HotNews.ro.
Întreg perimetrul din zona Ateneului este controlat de jandarmi.
În același timp, în Piața Victoriei s-au adunat alte câteva zeci de oameni. Aceștia vor să-i întâmpine astfel pe oficialii europeni care au aterizat la Aeroportul Băneasa și se îndreaptă spre Ateneul Român.
Protestatarii din fața Guvernului poartă pancarte cu mesaje în limba engleză.
În deschiderea evenimentului de la Ateneul Român vor lua cuvântul premierul Viorica Dăncilă, Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, Donald Tusk, preşedintele Consiliului European și Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.
Concertul inaugural va fi asigurat de Orchestra Uniunii Europene, formată din muzicieni din cele 28 de state ale Uniunii, respectiv artişti români de recunoaştere internațională.
Întâlnirile și discursurile vor continua în ziua de vineri, urmând ca luni și marti Viorica Dancilă să meargă și la Strasbourg pentru a prezenta în plenul Parlamentului European prioritățile României în fruntea Consiliului Uniunii Europene pentru următoarele șase luni.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Foto:Inquam Photos / Octav Ganea
Foto:Inquam Photos / Octav Ganea
Foto:Inquam Photos / Octav Ganea
Foto:Inquam Photos / Octav Ganea
Foto:Inquam Photos / Octav Ganea
Foto:Inquam Photos / Octav Ganea
Foto:Inquam Photos / Octav Ganea
Foto:Inquam Photos / Octav Ganea