Protest anti-eutanasiere în faţa Consulatului României din Munchen
Membrii unui ONG german pentru drepturile animalelor, protestează joi, în faţa Consulatului României din Munchen, faţă de tentativa autorităţilor române de a impune o legislaţie, conform căreia câinii fără stăpâni să fie eutanasiaţi, anunţă green-report.ro.
În paralel cu protestul organizaţiei Sternenhof, va fi organizat un protest de susţinere şi la Salzburg, în Austria, de către organizaţie RespekTiere Osterreich, potrivit Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor.
Conform FNPA, Guvernul dezbate o ordonanţă de urgenţă, prin care câinii să fie capturaţi şi ucişi într-o săptămână.
”Ultima procedură legislativă, în Parlamentul României, care planuia să permită uciderera arbitrară a animalelor sănătoase, nu se încadreaza în spiritul tratatului de la Lisabona, nici în poziţia Parlamentului European pe această temă”, se arată în scrisoarea trimisă deputaţilor români de către reprezentanţii ONG-ului, citat de sursă.
Raportul Parlamentului European, privind noua strategie de bunăstare a animalelor din Comisia Europeană pentru Bunăstarea Animalelor, a fost adoptat cu majoritate de voturi.