Protest al cadrelor medicale, în Capitală. Marius Sepi: Noi ne vom continua acțiunea până când ne vom atinge obiectivele (VIDEO)
Sute de cadre medicale protestează marți în Capitală. Angajaţii din Sănătate continuă protestele după ce recent i-au cerut demisia ministrului Muncii, Dragoș Pâslaru, pe motiv că nu și-a respectat promisiunile asumate în urma negocierilor. Oamenii cer o întâlnire de urgenţă cu reprezentanţii Executivului pentru negocierea contractului colectiv de muncă.
”Ați văzut atitudinea sfidătoare a ministrului Sănătății. Încă o dată se dovedește că efectiv suntem batjocoruți. Noi suntem aici în stradă să tragem un semnal de alarmă că în data de 31 decembrie ne expiră contractul colectiv de muncă. Dânșii ar fi trebuit acum câteva zile să înceapă negocierea de contract colectiv de muncă. Noi ne vom continua protestele până când ne vom atinge obiectivele în așa fel încât să ne regmelementăm relțaiile de muncă pentru cei peste 231.000 de salariați din sistemul dă sănătate. Atrag atenția, dacîă tot au reușit să dea greva noastră ilegală, noi mergând pe procedură, respectând toate drepturile, îi anunțăm că din acest moment începem să rediscutăm în cadrul federației Sanitas de procedurile de legalitate în așa fel încât, în momentul în care nu vom mai avea contract colectiv de muncă să reintrăm în grevă generală”, a declarat Marius Sepi, prim viecepreședinte al Federației Sanitas.
Protest al cadrelor medicale, în Capitală. Marius Sepi: Noi ne vom continua protestele până când ne vom atinge obiectivele
#DIRECT_ONE_y9z3cf#