Protecția Copilului s-a sesizat în legătură cu comportamentul lui Cristian Boureanu: O anchetă socială va avea loc pe cazul fostului politician (VIDEO)
Protecția Copilului a început ancheta acasă la Cristian Boureanu, după ce fiica sa adolescentă l-a acuzat că a bătut-o. Boureanu deține custodia totală a fiicei sale Ioana, dar fosta soţie a politicianului si-a anuntat intenția de a schimba situaţia în instanța. Ioana Boureanu va merge astăzi la psiholog.
Continuă problemele pentru Cristian Boureanu după scandalul cu fiica sa. Protecția copilului va face o anchetă în familia fostului politician.
"Pentru că fata s-a mutat la mama ei, ancheta a început de acolo, cu declarații și mărturii ale fetei și ale mamei acesteia. Controlul social va continua, firesc, și acasă la Cristian Boureanu, cel care acum are custodia copilului. Inspectorii vor culege de la vecini, rude și amici informații despre comportamentul tatălui tinerei. La final, raportul va ajunge la dosarul întocmit de poliție", au dezvăluit surse judiciare conform celor de la Libertatea.
Rezultatele anchetei de la protecţia copilului vor fi hotărâtoare în ceea ce privește custodia Ioanei. Adolescenta a spus că nu mai vrea să locuiască cu tatăl său, iar imediat după ce a depus plângerea la poliţie a plecat cu mama sa Irina, femeia de care Boureanu a divortat acum 12 ani.
Imediat după acuzaţii, Boureanu s-a apărat sustinând că nu şi-a bătut fiica. Şi poliţiştii aşteaptă rezultatele examenului medico-legal la care a fost supusă Ioana Boureanu după agresiunea stradală reclamată.
Protecția Copilului s-a sesizat în legătură cu comportamentul lui Cristian Boureanu: O anchetă socială va avea loc pe cazul fostului politician
#DIRECT_ONE_w51iik#