Puşcăriaşii nu vor mai fi eliberați fără să plătească prejudiciile aduse. Potrivit unei propuneri trimise de procurorii anticorupţie la parchetul general, cine nu plăteşte pagubele rămâne după gratii, chiar dacă îndeplinește celelalte condiții de eliberare condiționată.
Deținuții care au de achitat prejudicii în dosarele în care au fost condamnați ar putea să nu mai poată fi eliberați condiționat. Direcția Națională Anticorupție a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea Supremă să aplice legea unitar, iar eliberările condiționate să se facă doar după ce acuzații plătesc prejudiciul.
„Dispoziţiile din Codul Penal în vigoare prevăd în mod expres că, liberarea condiţionată poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat fracţia(…)a îndeplinit integral obligaţiile civile. Considerate a fi mai severe aceste condiţii, nu sunt aplicate de către unele instanţe, nici în situaţia în care condamnarea definitivă s-a dispus prin aplicarea dispoziţiilor din noul cod penal, care la momentul condamnării reprezentau legea penală mai favorabilă. Aşa fiind, în astfel de situaţii, dispoziţiile Curţii Constituţionale privind aplicarea globală a legii penale mai favorabile, nu se mai regăsesc”, se arată într-o cerere a procurorului şef al DNA Laura Codruţa Kovesi, transmisă Parchetului de pe lângă ÎCCJ.