Proprietarii de apartamente din Iași, obligați din 2025 să plătească o taxă specială: „Taxa de protecție civilă”
Proprietarii de apartamente din Iași care au plătit impozitul la început de an au putut constata că o nouă taxă a apărut în sistem, numită „taxă de protecție civilă”.
Aceasta va aduce încasări de 1,7 milioane lei la bugetul local, anunță Ziarul de Iași.
Taxa va fi achitată de toți proprietarii de imobile (persoane fizice și juridice) și reprezintă „2% din valoarea impozitului pe clădiri, dar nu mai puțin de 10 lei pentru fiecare contribuabil care datorează impozit pe clădiri către bugetul local”. „Sunt exceptate de la plata taxei speciale pentru protecție civilă instituțiile publice, asociațiile, fundațiile și celelalte persoane juridice fără scop patrimonial care au sediul pe raza municipiului Iași”, se arată într-o hotărâre a Consiliului Local (CL) din decembrie 2024. În context, amintim că, prin intermediul aceleiași decizii, CL a aprobat creșterea cu 10% (rata inflației) a tuturor taxelor și impozitelor locale.
Taxa de protecție civilă este achitată și la momentul autorizării unor lucrări, în cazul construcțiilor la care este obligatorie realizarea de adăposturi civile. Aceasta reprezintă 0,2% din valoarea autorizată a lucrărilor de construire pentru clădiri rezidențiale sau clădiri anexă la acestea, calculată la emiterea autorizațiilor de construire pentru executarea de construcții cu aria desfășurată mai mică de 600 mp.