Apologia legionarismului în fața studenților de la Cluj. Scriitorul Sorin Lavric se plânge că tinerii nu mai știu cine au fost Moța și Marin, „creștini” care au luptat alături de liderul fascist spaniol Franco (VIDEO)

Publicat: 12 12. 2019, 13:20
Foto: captură video

Interzis prin lege în România prin lege, legionarismul încă rămâne un model de dat exemplu în viziunea unor istorici sau teologi care folosesc partea creștină a mișcării fără a mai menționa de crimele comise în numele acestor idei.

Ultimul astfel de caz vine de la scriitorul Sorin Lavric, doctor în filosofie. Prezent la conferința „După 30 de ani de libertate”, organizată de Liga Studenților din Cluj, pe scenă altături de Radu Preda, președintele IICCMEr, acesta a găsit de cuviință să se plângă de o presupusă lipsă de cultură a tinerilor români care ar veni fix din necunoașterea celor ce au fost Moța și Marin, personaje considerati drept eroi de legionari pentru că au luptat alături de dictatorul fascist spaniol Franco.

„Libertatea astea de expresie treptat se micșorează, nu vom mai putea să exprimăm liber în public, apare o prohibiție, o interdicție stăruitoare asupra unor teme pe care nu avem voie să le discutăm decât în direcția dorită de cei care domină. O simt asta, o simt pe pielea mea și îmi dau seama.

Eu pot să spun că am studenți, studente născute în 2000, ce nesimțire să te naști în 2000 (nr. râde ironic) și nu știu cine a fost Dumitru Stăniloaie, nu știu în București unde e Mănăstirea Antim. Mănăstirea Antim fiind un reper, e ca și cum ar fi Someșul în Cluj. Ce să vă spun, nu mai au cultură generală și nici nu îi mai preocupă acest lucru. Pot să dau o puzderie de exemple. Mergeam, când am venit acum am venit cu un coleg de la ASCOR și vorbeam de toate și l-am întrebat „tu ai auzit de creștini care au murit în războiul din Spania – Moța și Marin”. Nu știa absolut nimic! Atât am zis doi creștini nimic altceva. Asta este cultura noastră în general!„, a afirmat Sorin Lavric în fața studenților.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Video: Facebook/Liga Studenților din Cluj

Ion I. Moţa și Vasile Marin au plecat drept voluntari și au luptat în Spania în cadrul războiului civil alături de trupele loiale lui Francisco Franco, general care avea după să conducă cu o mână de fier Spania într-una din cele mai dure sângeroase dictaturi.

Foto: ortodoxinfo

Amândoi au murit în timpul luptelor de pe frontul de la Majadahonda lucru ce avea să îi transforme în eroi ai legionarilor, fiindu-le dedicate numeroase cântări și monumente, inclusiv unul pe front unde au decedat.

Pe lângă promovarea ortodoxismului, Mișcarea Legionară s-a remarcat în România pentru crimele odioase pe care le-a comis, printre care amintim de Nicolae Iorga, Armand Călinescu sau I.G. Duca, cât și prin politicile antisemite și de orientare național-fasciste.