Promenada Operei, în 23 septembrie, pe esplanadă. Opera Națională București își deschide stagiunile cu tradiționalul spectacol în aer liber

Publicat: 21 09. 2023, 16:38
Actualizat: 21 09. 2023, 16:40
Image by Brenda Geisse from Pixabay

Promenada Operei, spectacolul open-air care marchează deschiderea stagiunilor la Opera Națională București, va avea loc sâmbătă, 23 de septembrie, pe esplanadă, și va cuprinde 12 ore de muzică, activități artistice inedite și relaxare în aer liberă, anunță organizatorii.

Evenimentul principal va fi Gala Extraordinară Promenada Operei

Gala Extraordinară Promenada Operei, evenimentul central, este programt pentru sâmbătă, începând cu ora 19, și va cuprinde soliștii, orchestra, colul și baletul Operei Naționale București dirijate de Iurie Florea.

Pe scenă vor urca sopranele Madeleine Pascu, Marta Sandu Ofrim, Mihaela Stanciu, Bianca Mărgean, Simona Neagu, Sorina Munteanu, Crina Zancu și Mădălina Barbu, mezzosopranele Mihaela Ișpan, Oana Andra și Sorana Negrea, tenorii Daniel Magdal, Alin Stoica, Lucian Corchiș, Andrei Petre și Liviu Indricău, baritonii Cătălin Toropoc, Alexandru Constantin, Adrian Marcan, Iordache Basalic, Vicențiu Țăranu și Ștefan Ignat, bașii Marius Boloș, Leonard Bernad, Iustinian Zetea și Filip Panait, prim-balerinii Cristina Dijmaru, Rin Okuno, Bogdan Cănilă și Robert Enache.

Organizatorii spun că spectacolul va beneficia de un concept de lumini și videomapping original, iar regia poartă semnătura lui Alexandru Nagy.

Câteva dintre ariile și duetele ce vor fi interpretate sunt: E strano… Sempre libera… din opera „La Traviata” de G. Verdi; La donna è mobile din opera „Rigoletto” de G. Verdi; Cavatina Largo al factotum din opera din opera „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini; Te Deum din opera „Tosca” de G. Puccini, Vissi d’arte din opera „Tosca” de G. Puccini, Udisti… Mira, di acerbe lagrime… Vivrà! Contende il giubilo din opera „Trubadurul” de G. Verdi, Nessun dorma din opera „Turandot” de G. Puccini.

„Emoția și pasiunea muzicii clasice se vor împleti în pași de dans, prin prezența Baletului Operei Naționale București și interpretări solistice de excepție pe esplanada din fața primei scene lirice a țării”, mai spun organizatorii.

Accesul la eveniment este liber și se va realiza începând cu ora 12:00.

Opera Labirint

Opera Labirint este o călătorie sonoră în universul magic al Operei, în care publicul va fi ghidat de artiștii Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess”.

„Călătoria este regizată de Alexandru Nagy, susținută de PopCola și va avea loc din oră în oră, în grupuri de cel mult 50 de persoane, în intervalul 12:00-17:00 pe esplanada Operei Naționale București. Experiența Opera Labirint face parte din proiectul Opera Verde al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical «Ludovic Spiess» care își propune utilizarea și reutilizarea responsabilă a resurselor în beneficiul noii generații de artiști”, mai notează organizatorii.

Spațiul destinat evenimentului este delimitat în trei zone specifice:

  • Zona A – zona de food court (rulote);
  • Zona B – scena (aprox. 1.000 de locuri);
  • Zona C – Opera Labirint și zonă de relaxare cu hamace;