Proiectul de lege privind utilizarea făinii de insecte în alimentație, adoptat de Camera Deputaților

Publicat: 29 11. 2023, 12:45
Foto: Pixabay

Camera Deputaţilor au adoptat, miercuri, proiectul de lege privind reglementarea preparării şi comercializarea produselor alimentare cu făină de insecte. Potrivit proiectului legislativ, operatorii economici au obligația de a asigura consumatorilor informaţii clare şi complete cu privire la produsele alimentare care conţin astfel de făină. S-au înregistrat 170 de voturi „pentru”, două voturi împotrivă şi 41 de abţineri, potrivit Agerpres.

Deputații au dat undă verde pentru comercializarea produselor alimentare cu făină de insecte

În denumirea produselor alimentare se utilizează denumirile legale sau denumirile curente, descriptive care conţin în mod obligatoriu una dintre sintagmele „cu…”, „din…”, urmată de denumirea alimentului nou autorizat, indiferent de proporţia procentajului acestuia în produsul finit, prevede un alt amendament.

Etichetele produselor alimentare care conţin alimente noi, respectiv larve de Alphitobius diaperinus (larvele gândacului de făină) sub formă congelată, de pastă, uscată şi de pulbere şi/sau pulbere parţial degresată de Acheta domesticus (greier de casă) şi/sau Locusta migratoria (lăcustă călătoare) sub formă congelată, uscată/pudră, întreagă şi/sau vierme galben de făină (larva de Tenebrio molitor) sub formă congelată, uscată şi de pudră, trebuie să conţină o menţiune din care să reiasă că acest ingredient poate cauza reacţii alergice consumatorilor cu alergii cunoscute la crustacee şi la produse derivate din acestea, precum şi la acarieni. Această menţiune trebuie să apară în imediata apropiere a listei ingredientelor, potrivit proiectului.

De asemenea, produsele alimentare care sunt/conţin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi provenite din spaţiul Uniunii Europene se prezentă în suprafeţele de vânzare clasice directe într-un stand separat, delimitat de standurile ce conţin produsele alimentare consacrate care nu sunt/nu conţin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi.

Dacă produsele alimentare finite/mâncărurile furnizate de unităţile de restauraţie colective sunt oferite spre vânzare în mai multe locuri diferite în cadrul aceleiaşi unităţi, aceste informaţii sunt prezentate consumatorului la fiecare dintre aceste locuri, mai prevede proiectul.