Deputați au adoptat marți proiectul de lege privind pensiile de serviciu pentru funcţionarii parlamentari, informează Mediafax.
Proiectul de lege a trecut de Camera Deputaților cu 194 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 94 abţineri.
Actul normativ fusese adoptat luni de Senat cu 90 de voturi „pentru”, 33 de voturi „împotrivă” şi 4 abţineri.
Potrivit proiectului de lege funcţionarii publici parlamentari ar urma să beneficieze de o pensie în cuantum de 80% din veniturile obţinute în ultimul an de activitate, cu condiţia să aibă o vechime în Parlament de cel puţin 14 ani.
„La împlinirea vârstei de pensionare, funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care cel puţin 14 în structurile Parlamentului, beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimii 12 luni înainte de data pensionării. Pensia acordată nu poate depăşi nivelul salariului de bază brut, inclusiv sporurile, precum şi indemnizaţia de conducere şi salariul de merit din ultimele 12 luni anterioare datei pensionării, al funcţiei deţinute sau al funcţiei asimilate, după caz”, se arată în proiectul de lege.
De asemenea, potrivit actului normatiov adoptat de Camera Deputaților, angajaţii cu vechime mai mare de 14 ani ar urma să primească în plus 1% din venitul mediu calculat pentru fiecare an suplimentar.