Vineri, 27 noiembrie, Guvernul României a adoptat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari. Prin majorarea nivelului de remunerare și prin eliminarea unor obligaţii, acest lucru va asigura creşterea atractivităţii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, precizează MaPN într-un comunicat.
Astfel, în noul proiect de lege, la indemnizația de instalare se vor adăuga, în plus faţă de prevederile actuale, gradaţiile şi solda de comandă.
De asemenea, cuantumul remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni se va mări la 30 % din solda de funcţie, la care se va adăuga solda gradului deţinut.
O altă modificare importantă este abrogarea din textul iniţial a articolului care prevedea obligativitatea anunţării părăsirii localităţii de domiciliu sau a deplasării în străinătate, respectiv rezilierea contractului pentru plecări în străinătate pe o perioadă mai lungă de 60 de zile.
Prevederea generase un număr mare de renunţări în rândul candidaţilor recrutaţi, fiind interpretată ca o limitare a dreptului la libera circulaţie. Eliminarea nu afectează responsabilitatea celui în cauză de a respecta prevederile contractului.
În plus, se elimină obligativitatea restituirii cheltuielilor efectuate pentru recrutare şi selecţie, în situaţia în care cei în cauză nu doresc să semneze angajamentul sau contractul, respective cărora le încetează contractul din motive imputabile lor.
Deciziile au fost luate ținându-se cont de caracterul neatractiv ale unor prevederi anteriaore ale legii, precum nnivelul remunerației în cuantum de 10% din suma reprezentând solda de funcţie şi solda gradului deţinut în perioada în care nu participă la instruire sau la misiuni, obligativitatea anunţării părăsirii localităţii de domiciliu sau a deplasării în străinătate, respectiv rezilierea contractului pentru plecări în străinătate pe o perioadă mai mare de 60 zile și obligativitatea restituirii cheltuielilor pentru recrutare şi selecţie de către cetăţenii care, din motive imputabile lor, renunţă la semnarea angajamentului.