Proiectul 5G si impactul asupra investitiilor straine

Publicat: 18 09. 2020, 10:39
Foto: iDevice

Traim vremuri in care Romania, precum si celelalte state ale Uniunii Europene, cauta solutii de sustinere si mai ales de atragere a investitorilor straini pentru a consolida procesul de revenire al economiilor nationale. Am invatat in 6 luni ceea ce trebuia sa stim de zeci de ani, si anume ca trebuie sa ne bazam mai mult pe atuurile pe care le avem la nivel local si ca trebuie sa ne protejam zonele de interes strategic.

Prin urmare, masuri legislative care au ca tinta excluderea unor companii din piata, la noi sau in alta parte, nu sunt doar discriminatorii pentru o anumita industrie, ci sunt un puternic semnal pentru toate industriile. Investitorii sunt mai sensibili acum ca oricand la orice miscare politica care poate sa aduca o lipsa de predictibilitate sau stabilitate. Spre exemplu, scaderea economiei romanesti in trimestul al 2-lea a fost cauzata nu doar de reducerea cu 8,5% a consumului, dar si de scaderea exporturilor mai mare decat cea a importurilor.

Un proiect de lege din care este exclusa o companie de pe piata ar fi discriminatorie fata de aceasta si ar crea un precedent periculos. Orice companie ar putea fi pe viitor exclusa de pe piata investitiilor actuale sau viitoare in urma unui asemenea precedent.

Ce se poate intampla astazi cu Huawei se poate intampla maine si in alte domenii cu relevanta strategica, precum cel energetic sau cel al resurselor naturale. Tocmai de aceea, adoptarea proiectul legii 5G in forma actuala, poate face din Romania o piata neatractiva pentru multi investitori straini, mai ales pentru cei din afara spatiului Uniunii Europene.

O lege 5G nediscriminatorie este mai importanta pentru Romania decat pentru o companie in mod specific. Adoptarea legii si implementarea ei fara un anumit furnizor ar costa Romania cateva miliarde de euro care ar merge in inlocuirea tuturor echipamentelor tehnice.

Pe de alta parte, implementarea rapida si temeinica a tehnologiei 5G ar insemna pentru Romania nu doar crestere economica, ci si noi locuri de munca si crestere a digitalizarii. Acestea din urma nu numai ca ar putea fi intarziate prin interzicerea anumitor fabricanti, dar ar duce si la scaderea competitiei din piata.

In Romania, toti marii operatori mobili si-au dezvoltat retelele si au lansat servicii 5G folosind, in mare parte, echipamente Huawei. In cazul in care compania nu va obtine autorizarea pentru implementarea 5G, toti operatorii vor fi nevoiti sa inlocuiasca actualele echipamente in decurs de 5 ani. Acest lucru ar avea drept consecinta costuri suplimentare pentru operatorii telecom, iar aceste costuri s-ar regasi, inevitabil, in facturile fiecaria dintre noi.

Articol sustinut de Huawei