Proiect inițiat de Mircea Dușa: Asigurare în caz de accidente doar pentru piloţii, paraşutiştii, însoțitorii de bord și parașutiștii din aviația militară, nu și pentru personalul la sol, ca în prezent

Publicat: 25 04. 2015, 13:35
Foto: B1 TV

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, este inițiatorul unui proiect potrivit căruia doar personalul aeronavigant din aviaţia militară va fi asigurat pentru cazurile de accidente de aviaţie soldate cu deces, invaliditate, nu şi personalul nenavigant, așa cum se întâmplă în prezent, indormează Mediafax.

În acest moment, statutul personalului aeronautic din aviaţia militară din România prevede obligativitatea încheierii unor poliţe de asigurare pentru cazurile de producere a unor accidente, urmate de deces sau invaliditate totală su parţială, pentru tot personalul aeronautic, incluzând, pe lângă piloţi, însoţitori de bord, ingineri de bord, paraşutişti, şi personalul tehnic ingineresc de aviaţie – navigatorii de sol şi meteorologii.

Astfel, sunt generate costuri suplimentare la bugetul de stat, în condițiile în care personalul nenavigant trebuie asigurat „fără a fi justificată existenţa unui pericol în activitatea pe care o desfăşoară”, a spus Mircea Duşa, care a inițiat acest proiect în calitate de deputat.

„Ca urmare, pentru asigurarea cheltuirii judicioase a resurselor bugetare se impune modificarea Statutului personalului aeronautic din aviaţia militară a României în sensul asigurării de drept doar a personalului aeronavigant. Aceste dispoziţii sunt mai aproape de necesităţile instituţiilor militare, asigurând alocarea de fonduri numai pentru persoanele care desfăşoară activităţi cu un grad ridicat de pericol, astfel fiind evitate situaţiile în care, spre exemplu, personalul tehnic ingineresc de aviaţie, navigatorii de sol, meteorologii, în calitatea sa de personal aeronautic, trebuie să fie asigurat, fără a fi justificată de existenţa vreunui pericol în activitatea pe care o desfăşoară”, menţionează Duşa.

În prezent, proiectul se află în consultare publică la Camera Deputaţilor.