Proiect de lege: Un grup de parlamentari cere să existe obligatoriu cabinete medicale în școlile publice și private

Publicat: 15 01. 2015, 17:16
Foto: scoala98.ro

30 de parlamentari ai PDL şi PNL propun un proiect de lege care prevede ca în unităţile de învăţământ public şi privat să existe obligatoriu cabinete medicale, pentru a putea fi acordată asistenţă medicală de urgenţă, informează Mediafax.

”Propunerea legislativa urmăreşte introducerea obligatorie a cursurilor de prim-ajutor în sistemul educaţional, deoarece, uneori, mici gesturi sunt decisive în momentele critice, gesturi, care pot face diferenţa între viaţă şi moarte. Deşi au existat chiar încercări de desfiinţare a reţelei medicale şcolare, în prezent cabinetele medicale şcolare au fost transferate autorităţilor locale fără a beneficia de o lege specială”, au explicat iniţiatorii proiectului de lege.

Inițiatorii proiectului au susţinut că ”tot mai frecvent” se vorbeşte despre creşterea consumului de substanţe nocive în rândul tinerilor, despre violenţa în şcoli sau despre creşterea bolilor cu transmitere sexuală în rândul populaţiei şcolare, dar prea puţin se spune despre locul unde se pun bazele unei educaţii în sănătate, respectiv în şcoli.

Potrivit proiectului, medicina şcolară se va practica în cabinete medicale, autorizate sanitar, situate în unităţile de învăţământ sau în centrele amenajate în acest scop şi arondate unităţilor de învăţământ, iar echipele medico-şcolare vor fi formate dintr-un medic- absolvent de medicină generală, un medic dentist, un asistent medical şi un asistent stomatolog.

Cabinetul de medicină şcolară va funcţiona pe toată perioada activităţii şcolare în unitatea de învăţământ publică sau privată, iar medicul de medicină şcolară va avea obligaţia de a efectua un stagiu de câte trei luni în cadrul unor secţii de urgenţă, epidemiologie şi de pediatrie.

Printre inițiatorii proiectului de lege se numără Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Puiu Haşotti, Ludovic Orban, Nini Săpunaru. inițiativa legislativă urmează să fie dezbătuă în Parlament, Senatul fiind prima Cameră sesizată în acest sens.