Senatorul PSD Viorel Salan a depus o inițiativă legislativă ce dă jandarmilor dreptul să percheziționeze persoane și vehicule, să conducă suspecți la unitățile jandarmeriei și chiar să devină organe de cercetare judiciară, informează HotNews.
Jandarmii vor putea "sa conduca la sediul unitatilor/structurilor Jandarmeriei Romane sau, dupa caz, al Politiei Romane persoanele care, prin actiunile lor, pericliteaza integritatea corporala, sanatatea sau viata persoanelor, ordinea publica sau alte valori sociale, precum si persoanele suspecte de savarsirea unor fapte ilegale, a caror identitate nu a putut fi stabilita in conditiile legii", se arată în proiectul de lege.
În cazul nerespectării dispozițiilor date de jandarm, acesta va putea folosi forța, se mai arată în proiect.
Jandarmii vor putea folosi arme cu tranchilizante, cu glonț de cauciuc, dispozitive cu ultrasunete sau substanțe iritante.
De asemenea, Ministerul de Interne va avea posibilitatea de a desemna jandarmi care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare.
Jandarmeria poate pune la dispoziția parchetelor circa 300 de oameni pentru a lucra sub directa coordonare a procurorilor.