Proiect de hotărâre: Amenzi usturătoare pentru șoferii care nu plătesc parcarea în Bucureşti / „Este necesară introducerea unei noi reglementări”
Șoferii care nu achită tariful de parcare de 5 lei pe oră în București, precum și amenda de 200 de lei în decursul a 15 zile, se expun riscului de a primi sancțiuni de până la 2.500 de lei, conform Agerpres.
Amendă de 2.500 de lei pentru șoferii care nu plătesc parcarea în Bucureşti
Viceprimarul Stelian Bujduveanu propune majorarea amenzilor pentru neplata tarifului de parcare în Consiliul General al Capitalei. Amendamentele prevăd ca șoferii care nu plătesc cei 5 lei pentru parcare să fie sancționați cu amenzile următoare: persoanele fizice cu 1.500 – 2.500 lei și persoanele juridice cu 3.000 – 5.000 lei. Propunerea va fi discutată în ședința de joi a Consiliului General al Capitalei, scrie G4media.ro.
Potrivit propunerii, „constituie contravenţie şi se amendează (…) neachitarea contravalorii penalităţilor stabilite cu titlu de daune interese prin nota de constatare întocmită de către operatorul serviciului public de administrare a parcajelor aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti, prin care a fost constatată neplata anticipată a tarifului de parcare de către utilizatori, cu amendă cuprinsă între 1.500 – 2.500 lei pentru persoanele fizice şi între 3.000 – 5.000 lei pentru persoanele juridice”.
Reevaluarea penalităților pentru parcarea în București
Sancțiunea contravențională se aplică proprietarului sau deținătorului legal al vehiculului, cu excepția cazului în care utilizatorul vehiculului se prezintă la sediul Poliției Locale a Municipiului București sau Polițiilor locale ale sectoarelor 1-6 pentru identificare și aplicare a sancțiunii.
„Întrucât instituirea penalităţilor stabilite cu titlu de daune interese prin nota de constatare întocmită de către operatorul serviciului public de administrare a parcajelor aparţinând domeniului public şi privat al Municipiului Bucureşti, prin care a fost constatată neplata anticipată a tarifului de parcare de către utilizatori, nu şi-a dovedit eficienţa şi eficacitatea în cadrul sistemului de măsuri destinate reglementării activităţii de parcare pe teritoriul Municipiului Bucureşti, este necesară introducerea unei noi reglementări, care nu va avea un scop coercitiv, ci va avea un caracter profund social prin efectele generate pe termen lung în viaţa oraşului”, se arată în document.