Programul teraselor, prelungit până la miezul nopții. Ludovic Orban: „Mi-am dat acordul”
Vineri, premierul României a anunțat adoparea unei noi măsuri în cadrul stării de alertă. Este vorba despre prelungirea programului de funcționare a teraselor, cu încă o oră.
„Am avut mai multe solicitări legate de prelungirea programului până la ora 24, pentru terase. Mi-am dat acordul”, a anunțat Ludovic Orban, precizând că „va exista o decizie, dacă nu cumva a și fost adoptată, a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pentru a prelungi programul până la ora 24”, a declarat prim-ministrul.
Restaurantele rămân închise până va scădea numărul de infectări cu COVID-19
La începutul lunii, Premierul României s-a întâlnit cu reprezentanții industriei HoReCa. În urma discuțiilor, s-a luat decizia ca restaurantele să rămână închise, până când numărul de infectări zilnice cu coronavirusva scădea.
În urma întrevederii, liderul HORA, Daniel Mischie, a declarat că industria este aproape de ATI.
„Cei din HoReCa în curând vor pune lacătul pe ușă. Din calculele noastre, HoReCa reprezintă 5,1% din PIB, deci nu poate fi vorba de relansare fără această industrie. Am prezentat măsurile luate de alte țări europene, unde restaurantele sunt deschise. Premierul trebuie să ia o măsură pentru redeschiderea restaurantelor.
Industria de HoReCa e aproape de ATI, toate rezervele și disponibilitățile operatorilor economici au ajuns la sfârșit, nu mai avem resurse pentru a susține această industrie. Premierul nu este dispus la discuție pentru deschiderea restaurantelor și a prezentat disponibilitatea de a relua discuția când va scădea numărul de infectări”, a declarat liderul HORA.
Ludovic Orban, despre redeschiderea restaurantelor
La începutul lunii trecute, premierul României sublinia, în direct pe B1 TV, că Guvernul are „disponibilitatea” să redeschidă restaurantele, „în măsura în care se ajunge la o înțelegere legată de un set de reguli care să fie asumate și de reprezentanții HoReCa”.â
Ludovic Orban declara că trebuie să fie formată „o echipă de lucru care să fie direct implicați, alături de reprezentanți INSP, ANSVSA, reprezentanții Ministerului Economiei, astfel încât să convenim niște reguli, împreună, reguli pe care să nu trebuiască să le impunem numai noi, cu forța, prin intermediul autorității instituțiilor statului, și să fie niște reguli care să fie convenite, să fie acceptate de ei și în care, împreună, să ne angajăm să respectăm aceste reguli, până la urmă fiind și în interesul lor, pentru că dacă ei dau un semnal clar că orice client care intră în restaurant nu este în pericol să se infecteze, sunt respectate condițiile acestea, își cresc atractivitatea restaurantelor pentru clienți”.
Cât despre terasele unde nu au fost respectate normele și recomandările de siguranță sanitară, prim-ministrul a subliniat că deși se încearcă transmiterea unui mesaj ferm prin controale, sancțiuni, amenzi și suspendări de autorizații, „autoritățile statului nu pot fi prezente în fiecare terasă”.
Tot luna trecută, Virgil Popescu declara că nu vede logica în redeschiderea restaurantelor în interior, atât timp cât și acum există terase care nu respectă regulile sanitare.