Programul supermarketurilor și mallurilor. Până la ce oră vor fi deschise marile centre comerciale

Programul supermarketurilor și mallurilor. Până la ce oră vor fi deschise marile centre comerciale
foto: Pixabay

Noi măsuri anti-coronavirusau intrat în vigoare în România, începând de luni, 9 noiembrie, ca formă de răspuns la evoluția alarmantă a epidemiei de COVID-19 la nivel național. Astfel, odată cu această zi, portul măștii de protecție a devenit obligatoriu în spațiile publice din toată țara, fie ele închise sau deschise, iar circulația pe timpul nopții este limitată, în sensul că persoanele care părăsesc locuința între orele 23 și 5 trebuie să își justifice deplasarea printr-o declarație pe proprie răspundere. Chiar și programul magazinelor se modifică, mai exact acestea se vor închide la ora 21, dar vor rămâne deschise farmaciile și benzinăriile. Astfel, mallurile și supermarketuriletrebuie să își adapteze și ele orarul de funcționare.

Noi restricții în vigoare, în România. Cum e influențat programul mallurilor și al supermarketurilor

Magazinele se închid, așadar,la ora 21 – secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a explicat că „s-a redus programul cu o oră pentru ca până la 23.00 oamenii să poate ajunge acasă, când intră în vigoare restricția de circulație, valabilă între 23.00 și 05.00”.

Acestea fiind spuse, cei care vor ieși din casă între orele 23 și 5 vor trebui să aibă asupra lor o declarație pe proprie răspundere care să ateste motivul întemeiat al deplasării sau o adeverință de la angajator care să demonstreze că merg în interes de serviciu.

Motive pentru care e permisă ieșirea din casă noaptea:

  • în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  • pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  • în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Declarația pe propria răspundere poate fi descărcată deAICI.

Modelul adeverinței de la angajator poate fi descărcat deAICI.

„Ne aflăm într-o situație dificilă și unde este nevoie de implicarea noastră, a tuturor, deci aici deznodământul va depinde în următoarea perioadă de implicarea fiecăruia dintre noi și la nivel instituțional, și la nivel individual. Fiecare persoană poate participa la limitarea răspândirii și la limitarea impactului acestui virus. Fiecare dintre noi, numai prin gesturi simple, poate să ajute și să fie parte din acest efort major pe care încercăm să îl facem ca să limităm impactul virusului care cauzează boala COVID-19.(…)Odurată de implementare de 30 de zile. La finalul celor 30 de zile urmează să se facă o nouă evaluare și, bineînțeles, să fie adaptate măsurile în baza rezultatelor pe care le vom avea la evaluarea după 30 de zile”, explica Raed Arafat vineri, când a făcut mai multe precizări despre noile măsuri.

Până astăzi, 9 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 306.991 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, a anunțat luni Grupul de Comunicare Strategică, adăugând, printre altele, că206.793 de pacienți au fost declarați vindecați.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:17 - Deficitul bugetar a urcat la 5,44% din PIB după primele nouă luni din 2024. Datele Ministerului Finanțelor despre cheltuielile statului
22:06 - Tinerii, tot mai greu de convins să își păstreze locul de muncă. „Vin o zi, două și realizează că nu e pentru ei”
22:05 - Ce a declarat ÎPS Teodosie privind petrecerile de Halloween. Ce păcat săvârșesc cei care merg la aceste evenimente: „Primesc amăgire și întuneric acolo”
22:03 - Iulian Paraschiv: Președintele de care România are nevoie este un președinte care să asigure parcursul european, să asigure un plan pentru România și un echilibru la guvernare, între partide și societatea românească (VIDEO)
21:57 - Șoșoacă invocă un scenariu în care pretinde că poate ajunge președinte interimar al României: „Cu candidatura mea la Senat e șah mat” (VIDEO)
21:34 - Când ar putea renunța România la ora de iarnă? Mai multe state au renunțat la acest sistem
21:30 - Diana Șoșoacă a anunțat planul în cazul în care nu va reuși să fie pe listă la prezidențiale: Oamenii noștri, șoșocarii vor scrie pe buletin numele meu si mă vor vota pe mine / La un anumit număr de voturi se anulează alegerile (VIDEO)
21:20 - Tot mai mulți români renunță la a mai ține banii în casă. Unde preferă să-și păstreze economiile
21:08 - Șoșoacă: „Ciolacu mi-a spus că trebuie să mă dau în spate. A zis că dacă nu vreau, va avea înțelegerea cu Simion. I-am răspuns: ‘nu ți-e rușine?’” (VIDEO)
21:02 - Care este motivul pentru care Polonia refuză să ofere Ucrainei armele cumpărate din Coreea de Sud: „Aceste arme trebuie să servească securităţii şi apărării Poloniei”