Programul băncilor în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie 2023 / Ce trebuie să știi

Programul băncilor în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie 2023 / Ce trebuie să știi
Sursa foto: Shutterstock

Zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie sunt sărbători legale, în care se sărbătoresc Sfântul Andrei, respectiv Ziua Națională a României. Nu toți angajații beneficiază de aceste zile libere, însă unii au programul mai scurt decât de obicei, cum este cazul supermarketurilor.

Află care este orarul de funcționare pentru băncile din România în această perioadă.

30 noiembrie și 1 decembrie 2023: Închiderea instituțiilor bancare și opțiunile disponibile

Majoritatea instituțiilor bancare vor fi închise în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie, respectând astfel prevederile legale care declară aceste zile ca fiind nelucrătoare. Cu toate acestea, există excepții, cum ar fi unitățile bancare situate în centrele comerciale, care vor avea un program mai scurt, relatează Fanatik.ro.

Unitățile unor bănci, cum ar fi Banca Transilvania, vor funcționa între orele 12:00 și 18:00 în aceste zile, oferind clienților posibilitatea de a realiza anumite operațiuni bancare.

În schimb, Unitățile CEC Bank vor fi închise în zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie 2023. Cei care au nevoie să efectueze diverse operațiuni bancare pot folosi bancomatele disponibile, dar și serviciile de Internet Banking și de Mobile Banking. Aceste platforme permit utilizatorilor să efectueze diverse operațiuni bancare, inclusiv transferuri, verificarea conturilor, plăți și multe altele, indiferent de zilele sărbătorite.

De asemenea, și unitățile BCR vor fi închise, în afară de cele din centrele comerciale, care vor avea, de altfel, un program mai scurt. Clienții pot folosi aplicația George, care este disponibilă non-stop.

Unitățile Raiffeisen Bank vor fi și ele închise, în afară de cele deschise în mall-uri și centre comerciale. Este și cazul unităților BRD, iar agențiile din centrele comerciale vor avea programul adaptat la acestea.

După încheierea sărbătorilor, toate unitățile bancare vor reveni la programul lor normal începând cu data de 4 decembrie 2023.

Fiecare bancă are propriile sale reguli și programe, iar informațiile exacte pot fi obținute din surse oficiale sau direct de la reprezentanții instituțiilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`