Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea în Săptămâna Mare
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, respectiv pentru perioada 22.04.2024 – 20.05.2024.
Săptămâna 22.04.2024 – 29.04.2024
Cu excepția extremității de sud-est a țării, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale, temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, mai ales în regiunile vestice și nord-vestice.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zona Carpaților Meridionali și în zona sub-montană din regiunile sudice.
Săptămâna 29.04.2024 – 06.05.2024
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Săptămâna 13.05.2024 – 20.05.2024
Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi în general apropiat de cel normal, în cea mai mare parte a țării.