Prognoza meteo pentru intervalul 4 – 17 martie: Temperaturi maxime pozitive în toate zonele țării
Administratia Natională de Meteorologie a publicat luni evoluția temperaturilor pentru perioada 4 – 17 martie. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
BANAT
În prima săptămână, temperaturile maxime vor creşte în medie de la valori de 8 – 10 grade Celsius, în primele două zile, până la medii în jurul valorii de 16 grade în perioada 8 – 10 martie, când vremea va fi caldă. În intervalul 11 – 14 martie temperaturile diurne vor marca o scădere accentuată, până la valori medii de 4 – 6 grade Celsius, dar vor creşte uşor începând din 15 martie. Temperaturile minime vor fi cuprinse în medie între 4 şi 6 grade Celsius în intervalul 7 – 12 martie, iar în rest vor fi apropiate de 0 grade, sau chiar uşor negative.
Începând din data de 7 martie până la sfârşitul intervalului temporar va ploua slab, iar în zilele de 10 şi 11 martie, ploile pot fi moderat cantitativ, informează ANM.
CRIŞANA
În prima săptămână maximele termice vor creşte în medie de la valori de 8…10 grade Celsius, în primele două zile, până la medii în jurul valorii de 14 grade, în perioada 8 – 10 martie, când vremea va fi caldă. În intervalul 11 – 14 martie temperaturile diurne vor marca o scădere accentuată, până la valori medii de 3 – 5 grade Celsius, dar vor creşte uşor începând din 15 martie. Temperaturile minime se vor situa în medie în jurul valorii de 4 grade Celsius în intervalul 7 – 12 martie, iar în rest vor fi apropiate de 0 grade sau chiar negative, până la – 4 grade Celsius în nopţile de 5, 13 şi 14 martie.
Începând din 7 martie până la sfârşitul intervalului temporar va ploua slab, posibil moderat cantitativ în 10 şi 11 martie, iar în 12 şi 13 martie vor fi condiţii de lapoviţă.
TRANSILVANIA
Temperaturile diurne vor creşte în medie de la valori de 4…6 grade în primele două zile, până la medii în jurul valorii de 12 grade Celsius, în perioada 6 – 10 martie când vremea va fi caldă. În intervalul 11 – 14 martie maximele termice vor marca o scădere accentuată, până la valori medii de 2 – 4 grade Celsius, dar vor creşte uşor începând din 15 martie. Temperaturile minime vor fi cuprinse în medie între 0 şi 2 grade Celsius, în intervalul 8 – 12 martie, iar în rest vor fi negative, până la valori medii de – 6 grade Celsius în nopţile de 5, 6, 13, 14 şi 15 martie.
Începând din 9 martie până la sfârşitul intervalului temporar vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, sub formă de ploaie, dar şi mixte în 12 şi 13 martie.
MARAMUREŞ
Temperaturile maxime vor creşte în medie de la valori de 5 – 7 grade în primele două zile, până la medii în jurul valorii de 12 grade Celsius, în perioada 6 – 10 martie când vremea va fi caldă. În intervalul 11 – 14 martie temperaturile diurne vor marca o scădere accentuată, până la valori medii de 3 – 4 grade Celsius, dar vor creşte uşor începând din 15 martie. Temperaturile minime se vor situa în medie între 2 şi 4 grade Celsius, în intervalul 8 – 12 martie, iar în rest vor fi negative, până la valori medii de – 6 grade Celsius în nopţile de 5, 13 şi 14 martie.
Începând din 7 martie până la sfârşitul intervalului temporar vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, sub formă de ploaie, dar şi mixte în 12 şi 13 martie.
MOLDOVA
Vremea va fi normală termic în primele două zile, cu temperaturi maxime în medie de 3…4 grade Celsius. În intervalul 6-10 martie, vremea va deveni caldă, cu maxime ce se vor situa la valori medii cuprinse între 10 şi 14 grade Celsius. În intervalul 11 – 14 martie temperaturile diurne vor marca o scădere accentuată, până la valori medii de 2 – 4 grade Celsius, dar vor creşte uşor începând din 15 martie. Temperaturile minime se vor situa în medie în jurul valorii de 2 grade Celsius, în intervalul 8 – 12 martie, iar în rest vor fi negative, până la valori medii de – 6 grade Celsius în nopţile de 5, 13 şi 14 martie.
Începând din 9 martie până la sfârşitul intervalului temporar vor fi precipitaţii slabe cantitativ, sub formă de ploaie, dar şi mixte în 13 şi 14 martie.
DOBROGEA
Vremea se va încălzi începând din 6 martie, devenind caldă pentru această perioadă între 7 şi 11 martie, când maximele termice se vor situa în medie în jurul valorii de 12 grade Celsius. În intervalul 12 – 14 martie temperaturile diurne vor marca o scădere accentuată, până la valori medii de 5 – 6 grade Celsius, dar vor creşte uşor începând din 15 martie. Temperaturile minime se vor situa în medie în jurul valorii de 6 grade Celsius, în intervalul 8 – 12 martie, iar în rest vor fi apropiate de 0 grade, chiar uşor negative în nopţile de 5 şi 6 martie.
Începând din 9 martie până la sfârşitul intervalului temporar vor fi precipitaţii slabe cantitativ, sub formă de ploaie.
MUNTENIA
Vremea va fi normală termic în primele două zile, dar va deveni caldă în perioada 6 – 11 martie, în special în zilele de 9 şi 10 martie, când maximele termice se vor situa în medie în jurul valorii de 16 grade Celsius. În intervalul 12 – 14 martie temperaturile diurne vor marca o scădere accentuată, până la valori medii de 4 – 6 grade Celsius, dar vor creşte uşor începând din 15 martie. Temperaturile minime se vor situa, în medie, în jurul valorii de 4 grade Celsius, în intervalul 8 – 12 martie, iar în rest vor fi uşor negative, până la valori medii de – 4 grade Celsius în nopţile de 5 şi 6 martie.
Începând din 8 martie până la sfârşitul intervalului temporar va ploua slab, posibil moderat cantitativ în 11 martie, iar în data de 13 martie vor fi condiţii de lapoviţă.
OLTENIA
În primele 3 zile ale intervalului vremea va fi normală termic, dar va deveni caldă în perioada 8 – 11 martie, în special în zilele de 9 şi 10 martie, când maximele termice se vor situa în medie în jurul valorii de 16 grade Celsius. În intervalul 12 – 14 martie temperaturile diurne vor marca o scădere accentuată, până la valori medii de 5 – 6 grade Celsius, dar vor creşte uşor începând din 15 martie. Temperaturile minime vor fi în medie în jurul a 4 grade Celsius în intervalul 8 – 12 martie, iar în rest vor fi apropiate de 0 grade Celsius, sau uşor negative în nopţile de 5, 6, 14 şi 15 martie.
Începând din 7 martie până la sfârşitul intervalului temporar va ploua slab, posibil moderat cantitativ în 10 şi 11 martie, iar în data de 13 martie vor fi condiţii de lapoviţă.
LA MUNTE
În prima săptămână vremea va fi relativ caldă, în special în perioada 6 – 10 martie când maximele termice se vor situa în medie în jurul valorii de 6 grade Celsius. În intervalul 12 – 14 martie, temperaturile diurne vor marca o scădere accentuată, până la valori medii în jur de – 2 grade Celsius, dar vor creşte uşor începând din 15 martie. Temperaturile minime vor fi apropiate în medie de 0 grade Celsius în perioada 7 – 11 martie, iar în rest vor fi negative, până la medii de – 8 grade Celsius în nopţile de 5, 13, 14 şi 15 martie.
Vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, predominant sub formă de ploaie în perioada 7 – 11 martie şi mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare între 12 şi 16 martie.