Săptămâna a început ploios și, din nefericire, va continua la fel.
ASTA DA BOMBĂ! VINE NUNTA ANULUI ÎN SHOWBIZ: SMILEY A LĂSAT PE TOATĂ LUMEA MASCĂ: EA E ALEASA SURPRIZĂ! GINA PISTOL, ÎN STARE DE ȘOC
Deși vremea se va încălzi ușor, precipitațiile își vor face apariția în aceleași zone.
Astfel, marți precipitațiile vor cădea în aceleași zone precum pe parcusul zilei de luni, cu mențiunea că temperaturile în altitudine vor scădea ușor, astfel încât limita ninsorilor va coborî până spre altitudini de 600-800 de metri, arată prognoza vremea.ro.
INCENDIAR! NICOLAE GUŢĂ, SCENE DE AMOR PERVERS ÎN AVION. A FOST PRINS ÎN FAPT, DAR NU CU SOŢIA!
Prin urmare, pe lângă zonele montane, un strat relativ subțire de zăpadă se va depune și în zonele mai joase din Maramureș și din estul Transilvaniei. Câteva ploi slabe locale își vor face apariția și în sudul și estul țării, dar în mod temporar.
Vântul va sufla tare la munte, în Crișana, Maramureș și în vestul Moldovei și slab până la moderat, cel mult moderat în celelalte regiuni.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 și 7 grade în Transilvania și Maramureș (cu cele mai scăzute valori așteptate în depresiunile din estul Transilvaniei), 6-11 grade în Banat, Crișana și Oltenia și 8-13 grade Celsius în Muntenia, Dobrogea și Moldova.