Declarațiile de avere ale procurorului-șef Gigi-Valentin Ștefan nu confirmă tranzacțiile cu terenuri provenite din circuitele ilegale puse la cale de gruparea Mazăre, scrie Newsweek România, care notează că în declarația de avere în 2020, ultima depusă, magistratul a menționat doar salariul și un teren agricol moștenit în Ciocănești, comuna sa natală din județul Călărași.
Cu toate acestea, până acum șase ani, prin declarațiile de avere ale lui Ștefan mai puteau fi observate indicii ale combinațiilor imobiliare pe filiera Mazăre. Numitorul comun al acestor indicii era chiar fosta soție a procurorului, Monica. În 2015 a fost ultima apariție a femeii în documentele făcute publice de șeful Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Deși cei doi au divorțat, presa constănțeană notează că Gigi-Valentin Ștefan a locuit multă vreme în vila familiei. Fie divorțul formal sau nu, fosta soție a procurorului ar putea fi cheia învârtelilor sale imobiliare – și nu numai ea, ci și tatăl ei, fostul socru al magistratului.
În ecuație există și un turc, investitor imobiliar în Constanța. Ruina Autorității Navale este cel mai elocvent caz despre cum funcționează o caracatiță a intermediarilor.
În urmă cu circa 20 de ani, Radu Mazăre, primarul Constanței la acea vreme, concesiona un teren de 1.717,5 metri pătrați către Inspectoratul Navigației Civile Constanța. Terenul se află în zona Faleza Nord Pescărie din Constanța.
Între timp, Inspectoratul Navigației s-a transformat în Autoritatea Navală Română (ANR), iar contractul a fost semnat pe 16 ianuarie 2002 de mai mulți angajați ai primăriei, în frunte cu primarul Radu Mazăre. Din partea Inspectoratului a semnat căpitanul Marin Chintoan Uță.
Pentru terenul concesionat pe o perioadă de 49 de ani, Inspectoratul Navigației se obliga să plătească o redevență anuală de 3.302 de dolari. Totodată, în schimbul concesiunii, Inspectoratul avea obligația să facă toate diligențele pentru a obține „avizele și acordurile legale pentru realizarea construcției”, precum și să suportetoate cheltuielile legate de racordarea la rețele tehnico-edilitare.
Primarul Radu Mazăre a prevăzut în contract o serie de situații în care concesiunea poate înceta. Una dintre ele era răscumpararea concesiunii.
foto: Newsweek România //Vila lui Gigi-Valentin Ștefan (sus) de pe malul lacului Siutghiol este gard în gard cu cea a fostei mâini drepte a lui Radu Mazăre (jos)
O altă prevedere stipula că Inspectoratul poate să renunțe la concesiune din cauze obiective care împiedică investiția. Contractul prevedea și că acesta poate fi modificat și adaptat „prin acordul părților”.
foto: Newsweek România
În 2005, pe terenul concesionat se afla scheletul unei fundații. Șefii Autorității Navale au anulat alocarea de fonduri necesare pentru proiectul „Corp Cazare”, motiv pentru care au scos scheletul la vânzare. Complet ilegal, spunea fostul prefect Claudiu Palaz, pentru că fundația făcea parte din proprietatea publică a statului român, nu din cea privată. Șefii ANR de la acea vreme au trecut peste lege și au vândut construcția abandonată în anul 2005, iar unul dintre cumpărători a fost firma JJ Marine SRL, patronată de Joseph Katz.
În 2007, întreaga fundație a fost cumpărată de Ilie Albu, căsătorit cu Petra Albu, pe atunci socrii procurorului Gigi-Valentin Ștefan. Ruina fundației a costat 190.000 de euro, iar vânzătorii i-au cedat și concesiunea terenului de 1.717,5 mp.
Newsweek România a intrat în posesia unui contract de vânzare prin care fundația de pe terenul Primăriei Constanța a fost revândut de soții Ilie și Petra Albu către firma Solid House. Contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat în 12 octombrie 2016, la aproximativ un an de la divorțul fiicei soților Albu de procurorul Gigi-Valentin Ștefan. În acești bani a intrat și dreptul de concesiune.
În același document se menționează că „prețul stabilit de noi părțile contractante este de 900.000 euro echivalentul a 4.040.100 lei, calculat numai în vederea taxării la cursul BNR“.
Practic, foștii socri ai procurorului Gigi Ștefan au obținut un profit de peste 700.000 euro din vânzarea fundației și cedarea dreptului de concesiune.
Ruina fundației a fost cumpărată de Solid House, firma turcului Gur Ramazan. Sub conducerea lui Decebal Făgădău de această dată, Primăria Constanța a semnat un nou act adițional pentru concesionarea terenului. Ei, bine, două luni mai târziu, Primăria Municipiului Contanța a încheiat un protocol cu firma Solid House prin care s-a constatat că pe terenul concesionat se află construcția cumpărată de la fostul socru al procurorului, Ilie Albu.
În primăvara anului 2019, în Consiliul Local al Municipiului Constanța, a fost promovată o hotărâre prin care se solicita acordul consilierilor locali pentru „aprobarea oportunității vânzării directe a terenului“ către firma turcului Gur Ramazan.
foto: Newsweek România //Gur Ramazan, umăr la umăr cu preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al lui Teodosie Tomitanul
Două luni mai târziu, pe 25 iunie 2019, în ședința Consiliului Local a fost introdusă o nouă hotărâre prin care se aproba raportul de evaluare prin care se stabilea prețul terenului, mai scrie Newsweek România.
„Se aprobă raportul de evaluare (…) ce stabilește prețul de vânzare în sumă de 996.852,32 euro, fără TVA, al bunului imobil proprietate privată a municipiului Constanța, în suprafață de 1.718 mp, situat în municipiul Constanța, strada Pescarilor nr. 69B“.
La acel moment, prefectul Claudiu Palaz denunța întreaga afacere ca fiind complet ilegală.
„Acea clădire este încă a statului! Nu a putut prezenta (ANR – n.r.), deși am cerut acest lucru, Hotărârea de Guvern prin care acea clădire a trecut din domeniul public al statului în domeniul privat, ca să poată urma căile înstrăinării prin diverse forme, spunea prefectul.