Catrenele celui mai cunoscut profet, Nostradamus, elaborate înanul 1555, fascinează oamenii în continuare, mai ales pentru că majoritatea s-au adeverit (calamități naturale, conflicte militare și atacul terorist din 11 septembrie 2001).
În predicțiile sale, profetul ar fi făcut referire și la anul 2020, amintind despre cum adevărul este ascuns lumii.
„Pământul este îngropat în mister, vara este miezul ascunzișului. Adevărul este îngropat în pământ și Universul se va supăra pe omenire.
Soarele va topi, cum oamenii topesc adevărul. Se întâmplă acum și acum și acum, dar ei nu vor vedea deși li se va vorbi clar și nu vor înțelege căci se vor teme. Nu e sfârșitul, dar e începutul unui veac greu.
De suflet să se lege acela care simte că acolo este salvarea. Când peștele își va deschide ochii, doar câțiva vor ști că el nu este în mare”, a prezis Nostradamus legat de vara anului 2020, notează A1.ro
Mai mult, potrivit lui Nostradamus, cel de-al Treilea Război Mondial ar fi început încă din 2015 și va dura până în 2023.
Nostradamus a atras atenția că sfârșitul va începe odată cu intensificarea crizelor economice, a crahurilor bursiere, a derapajelor socio-politice, a degradării comportamentului și sentimentelor oamenilor, evenimente ce s-au semnalat în timpul crizei generate de noul coronavirus.
Pentru anul 2020, Nostradamusa făcut mai multe previziuni cutremurătoare.
Una dintre profețiile lui Nostradamus arată că lumea va fi expusă unor cutremure de mare magnitudine. În plus, se pare că unul dintre aceste cutremure ar duce chiar la scufundarea statului California (SUA), careare o populație de peste36 de milioane de locuitori șio suprafață de 423.970km2.
Profetul a mai prezis un cutremur major care va avea loc în Europa, iar intensitatea acestuia va ajunge la 7 sau chiar 7,4 grade.
De asemenea, Nostradamus evocădeclanșarea mai multorconflicte internaționale, carevor începe înFranța. Acesteavor debuta, separe, printr-oserie deatentateteroriste, care,treptat, se vorpropaga înîntreaga Europă.
Statele Unite vor fi afectate de uragane de categoria 1, în timp ce Europa va trebui să facă față unor inundații de amploare, rezultat al încălzirii globale. Inundațiile vor afecta, mai cu seamă, țări precum Italia, Cehia, Anglia.
Cu toate acestea, anul 2020 va fi și o perioadă prosperă pe plan financiar, dacă banii vor fi administrați cu înțelepciune. Totodată, se vor face progrese semnificative în domeniul științific.
Nostradamus a prezis multe evenimente, de la Al Doilea Război Mondial, până la moartea Prințesei Diana sau de la Revoluția Franceză până la bomba atomică. 70% dintre profețiile sale s-au îndeplinit până acum.
Printre cele mai cunoscute profeții ale sale, publicate în lucrarea „Les propheties” (1555), se numără cele legate de sfârșitul lumii, atentatele de la 11 septembrie din SUA, Hitler și Al Doilea Război Mondial, bomba atomică, moartea președintelui american John F. Kennedy sau a prințesei Diana.