Profesorul și istoricul Gheorghe Buzatu a murit la vârsta de 73 de ani
Profesorul şi istoricul Gheorghe Buzatu a murit luni, la 73 de ani, informează Bună Ziua Iaşi.
Gheorghe Buzatu a murit luni din cauza unui stop cardio-respirator.
Gheorghe Buzatu a lucrat ca cercetător ştiinţific la Institutul de istorie şi arheologie „A.D. Xenopol” din Iaşi, între 1961 şi 1992, apoi ca cercetător ştiinţific principal al Centrului de istorie şi civilizaţie europeană din Iaşi, între 1992 şi 1997.
A fost profesor de istorie contemporană şi relaţii internaţionale la universitatea din Craiova şi mai apoi profesor consultant la Universitatea „Ovidius” din Constanţa.
Gheorghe Buzatu a fost activist politic de extremă dreaptă, fiind ales senator de Iaşi între 2000 şi 2004, pe listele PRM.
Trupul său va fi depus marţi la Biserica „Sf. Lazăr” din Iaşi, iar slujba religioasă va avea loc joi, de la ora 12.00.