Profesorul Leon Zăgrean, despre eșecul de la BAC: „Procesul actual de educaţie nu stimulează creierul copiilor”

Publicat: 18 07. 2013, 19:36
Foto: adevarul.ro

Procesul actual de educaţie nu stimulează creierul copiilor, susţine profesorul Leon Zăgrean, care consideră că eşecul la examenul de bacalaureat sau la cel pentru admiterea în liceu se datorează unei organizări defectuoase a procesului de evaluare.

Dascălii ar trebui să aibă în vedere noi metode educative, mai spune acesta, spre deosebire de cele coercitive din prezent, astfel încât să dezvolte curiozitatea şi interesul elevilor.

„Cred că aceste rezultate nesatisfăcătoare sunt cauzate de prezenţa a doi factori. În primul rând, eliminarea posibilităţilor de inspiraţie în timpul examenului. Al doilea motiv este că lumea a conştientizat că e nevoie de o schimbare în ceea ce priveşte procesul de educaţie şi de evaluare”, aşa explică Leon Zăgrean, profesor de fiziologie şi neuroştiinţe la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti,  eşecul înregistrat la examanul de bacalaureat din ultimii ani. 

Nici pregătirea profesională a actualilor dascăli nu este văzută cu ochi buni de către Leon Zăgrean.

„Deficienţa semnificativă a educaţiei, din punct de vedere practic, nu mă refer la cauze, este o superficializare a învățăturii, o solicitare din partea școlii de a se învăța pe deasupra, cum se zice, adică învață textul. O primă cauză este lipsa calităţii educatorilor, apoi lipsa poate de interes, pentru că oamenii îşi dau seama că fac o chestiune formală, care nu se mai încadrează în vechiul proverb „ai carte, ai parte””, a mai spus Zăgrean, pentru Adevărul.

Profesorul atrage atenţia că dezvoltarea ulterioară a copilului depinde şi de educaţia primită, iar metodele de constrângere sau obligativitatea memorării mecanice nu fac decât să le limiteze curiozitatea şi performanţa copiilor, cu consecinţe grave asupra dezvoltării ulterioare a creierului elevilor.

„Cred că cel mai frumos mediu de dezvoltare al educaţiei ar fi reducerea la minim a obligativităţii. Se pune problema de a găsi pârghii prin care să susciţi curiozitatea învăţăceilor, nu de a transmite esti obligat, trebuie să știi asta. Învățătura aceasta mecanică este periculoasă din toate punctele de vedere. Trebuie găsită soluția. Dascălii trebuie să fie convinşi de importanţa cunoaşterii”, a mai spus profesorul.

În schimb, tehnologia informaţiei este prezentată drept benefică pentru copii, cu condiţia ca informaţia să fie atent folosită. Utilizat aşa cum trebuie, beneficiile calculatorului sunt de necontestat, susţine profesorul Zăgrean, care anticipează că treptat se va produce o deplasare a educaţiei instituţionale spre cea de tip privat, la domiciliu, pe fondul dezvoltării soluţiilor informatice.