Profesorul de la Universitatea de Agronomie și-ar fi pregătit sinuciderea. Ultimele detalii descoperite de anchetatori
Ultimele detalii descoperite de anchetatori, în cazul profesorului mort la Universitatea de Agronomie. Bărbatul și-ar fi pregătit sinuciderea
Președintele Senatului Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București a fost găsit mort, marți dimineața, în biroul său.
Polițiștii de la Omoruri au declanșat o anchetă în acest caz, iar din primele informații, se pare că bărbatul și-ar fi pregătit sinuciderea, scrie Știripesurse.
Înainte să își pună capăt zilelor, profesorul și-ar fi golit buzunarele, iar cheile și portofelul ar fi fost așezate pe birou. Cadrul didactic și-ar fi adus și o funie pe care a folosit-o pentru a duce la capăt gestul extrem, notează sursa citată mai sus.
Alexandru Șonea, găsit mort în biroul de la Universitatea de Științe Agronomice
Tragedie la Universitatea de Agronomie. Președintele senatului facultății a fost găsit mort în biroul său în această dimineață. Din primele date ar fi vorba de o sinucidere.
Alexandru Șonea, în vârstă de 61 de ani, plecase ieri dimineață de acasă, iar aseară nu s-a mai întors, anunță B1 TV.
Poliţia a deschis o anchetă în acest caz, trupul profesorului urmând a fi dus la INML în vederea efectuării necropsiei.
„În această dimineaţă, prin apel 112, a fost sesizat faptul că în incinta sediului unei unităţi de învăţământ superior, situată în Sectorul 1, a fost găsit decedat un bărbat.
La faţa locului cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri – Biroul Morţi Supecte şi Ucideri din Culpă”, a transmis Poliția Capitalei.