Sindicatele din Educație acuză Guvernul Dăncilă că nu respectă acordului încheiat între cele două părți la finele lunii noiembrie 2018 şi solicită de urgenţă discuţii pe acest subiect.
Sindicaliștii spun că Executivul nu a mărit salariile cadrelor didactice, așa cum a promis.
Este vorba despre cadrele didactice care au aceeași vechime și funcții dar salarii diferite.
Federația sindicatelor libere din Învățămând (FSLI) mai arată că nu s-au făcut încă demersuri pentru plata până la sfârșitul lunii ianuarie a banilor câștigați de profesori în instanță – așa cum s-a angajat Guvernul Dăncilă.
„Sunt restanțe din anii trecuți și am convenit cu Guvernul să se achite toate sențințele. Dar, nefiind bugetul aprobat, acest punct nu poate fi respectat. În opinia noastră, Ministerul de Finanțe poate găsi o soluție. Tot conform acordului, de la 1 ianuarie ar trebui să se facă o reîncadrare a cadrelor didactice, pentru că sunt în momentul de față profesori care au aceeași vechime, același grad didactic, dar salarii diferite”, a declarat președintele FSLI, Simion Hancescu, pentru Europa FM.
Lista nemulțumirilor este însă mai mare. Hancescu spuen că indemnizația de hrană trebuia să se plătească de la 1 decembrie 2018.
„Intuim că lucrurile se leagă de deficitul bugetar pe 2018. Ca să nu depășească deficitul” – mai spune președintele FSLI.
Player audio