Noul preşedinte al Consiliului din Ministerul Educației care realizeăză metodologia pe baza căreia se alocă universităților locurile finanțate cu bani de la buget este Nicolae Postăvaru, profesor la Universitatea de Construcții din București, informează HotNews.
Postăvaru a condus un program controversat de reabilitare școlară cu finanțare europeană, are un “curs postuniversitar ANI” și este cunoscut faptul că este pasionat de parapsihologie, potrivit CV-ului său. El a publicat mai multe cărți printre care “Teoria Managementului Energetic Uman”, în care sunt abordate subiecte precum “Energia si Karma” sau “Chakra”. Totodată, Postăvaru este coautor, alături de foștii miniștri ai Educației Mihnea Costoiu și Sorin Cîmpeanu, a lucrărilor Managementul sistemului de educatie si formare profesionala continua și Managementul strategic al sistemului de educatie.
Nicolae Postăvaru a demisionat de la Ministerul Educației în 2005 când ministru a venit Mircea Miclea. Potrivit presei, acesta a fost acuzat de mai multe nereguli în proiectele de reabilitare a școlilor și de faptul că ar fi încheiat contract de consultanță cu o firmă particulară pe care a fondat-o alături de alte persoane.
Ministerul Eduacației a publicat în Monitorul Oficial ordinul cu noua componență a care fundamentează alocarea locurilor bugetate la universități. Acest consiliu îl înlocuiește pe cel numit de Mircea Dumitru.