Profesor reclamat că vine murdar la școală: Părinții cer ca autoritățile să INTERVINĂ

Profesor reclamat că vine murdar la școală: Părinții cer ca autoritățile să INTERVINĂ
foto: DC News

Elevii unei școli din Capitală se plâng că profesorul lor de desen vine la școală murdar și cu hainele urât mirositoare. Părinții elevilor cer intervenția autorităților, temându-se că acesta le-ar putea îmbolnăvi copiii.

Profesorul de desen a fost fotografiat în timp ce căuta prin tomberoane, iar elevii, părinții și profesorii îl acuză de igienă precară.

„Toţi inspectorii şcolari se eschivează. Nu se poate așa ceva. În cancelarie, ce să vă spun? Să vă spună doamnele, că au mirosul mai fin. Noi, barbaţii, rezistăm mai bine”, spune Viorel Dumitru, coleg al profesorului. „Copilul meu este afectat emoţional. Nu-şi mai doreşte să meargă la ore. Ea fiind un copil căruia îi place şcoala”, spune Marilena Bălăşoiu, părinte. „Problema este că el intră în clasă murdar, cu mâinile murdare. Pune mâna pe copii şi pe lucrările lor”, spune Ilie Bălăşoiu, părinte.

Bogdan Neagu are fiul în clasa a şaptea, la aceeaşi şcoală.„De un an de zile mă lupt cu sistemul ca să ne protejăm copiii. În apartament la dânsul nu se poate intra, chiar şi poliţia a spus acest lucru”, spune Bogdan Neagu, părinte.

„La momentul acesta, unitatea de învăţământ a solicitat ajutorul direcţiei de asistenţă socială şi protecţia copilului. De asemenea, a solicitat ajutorul acestei direcţii de sănătate publică și posibilitatea realizării unui control psihiatric. Unitatea de învăţământ nu poate să facă, la momentul acesta, altceva decât să cerceteze”, spune Marina Manea, inspector în cadrul ISMB, conform Digi24.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`