Profesoară, pe B1 TV: Sindicatul suntem noi, nu doar cei trei domni de la negocieri / După 10 ani vechime, salariul meu este 3.000 de lei. Guvernanții își bat joc de sistemul de învățământ (VIDEO)

Profesoară, pe B1 TV: Sindicatul suntem noi, nu doar cei trei domni de la negocieri / După 10 ani vechime, salariul meu este 3.000 de lei. Guvernanții își bat joc de sistemul de învățământ (VIDEO)
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Angajații din sistemul de învățământ au nevoie de salarii decente, care să arate respectul pentru munca lor, a declarat Elena Ghiță, profesoară, joi, la Știrile B1 TV prezentate de Andreea Moraru.

Guvernanții își bat joc de sistemul de învățământ, spune profesoara Elena Ghiță

„În primul rând, sindicatul suntem noi, nu doar cei trei domni care ne reprezintă la negocieri, și mi se pare jignitor ca să primim în față niște hârtii pe care să scrie că primim ochelari, abonament la fitness, un control medical, zile libere pentru fertilizare in vitro. Mi se pare jignitor, deci în momentul de față este o rușine pentru noi ceea ce se întâmplă. Suntem oameni care am învățat, care ne-am tocit coatele prin facultăți”, a declarat Elena Ghiță.

„Tot se vorbea de calitatea personalului din învățământ. Sunt un profesor care anul trecut, în august, și-a dat examenul de gradul II și l-a luat cu 9,87 în București. A crescut salariul cu 50 de lei impozitabili. Cam asta este situația din învățământ. Nu toată lumea face meditații, nu toată lumea are dirigenție, nu toată lumea are gradație de merit. După 10 ani vechime, salariul meu este 3.000 de lei. Avem și noi copii, avem familii de întreținut. Nu avem nevoie de vouchere, nu avem nevoie de ochelari, nu avem nevoie de control medical”, a continuat ea.

„Avem nevoie de salarii decente, care să arate respectul pentru munca pe care noi o facem. În mâinile noastre sunt copiii care vor deveni viitorul României. Se pare că guvernanții se fac că nu pricep sau chiar nu pricep ceea ce noi cerem de trei săptămâni în stradă. Degeaba se aruncă mereu în curtea noastră să ne pese de elevi, pentru că dumnealor acolo ar trebui să fie prima grijă. Sunt școli în care nu există conexiune la internet, sunt școli în care nu sunt mijloace didactice, lipsite de mobilier, și totuși sunt rezultate la examene, la concursuri”, a adăugat profesoara.

„Nu problema este la noi, problema este la guvernanți, care de atâția ani își bat joc de sistemul de învățământ. Nu poți să vii să ceri încrederea unor oameni pentru o hârtie fără valoare, când tu nu respecți legea învățământului, care presupune 6% din PIB. Nu poți să vii să îmi ceri să am încredere într-o hârtie fără nicio valoare, când tu peste noapte vrei să schimbi legea și să ne arăți că nu suntem de neînlocuit, adică să închidă altcineva media la disciplina predată de mine”, a mai spus Elena Ghiță.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)