Românca inclusă pe lista celor mai buni 50 de profesori din lume s-a mutat în SUA. Care este MOTIVUL
Manuela Prajea, profesoară de matematică inclusă pe lista celor mai buni 50 de profesori din lume în 2016, a părăsit catedra de la Colegiul Naţional Traian din Drobeta-Turnu Severin în favoarea uneia dintr-un liceu din Charlotte, Carolina de Nord.
A ales să plece din cauza diferenţelor de opinie cu conducerea Colegiului Traian.
„Am sărit şi peste România şi Europa şi am aplicat pentru Statele Unite ale Americii. Am trecut printr-o procedură foarte riguroasă de selecţie într-un timp record de 6 luni şi în prezent sunt profesor la un liceu în Charlotte, Carolina de Nord“, a declarat aceasta.
Femeia a mai afirmat că în SUA a găsit un sistem de educaţie foarte avansat, „riguros şi puternic tehnologizat, cu politici şi regulamente detaliate până la cel mai mic amănunt, proceduri, traininguri şi scenarii pentru orice situaţie, cursuri, perfecţionare academică şi dezvoltare profesională după un parcurs realist şi util, totul gândit, proiectat, implementat, verificat, evaluat şi îmbunătăţit într-un proces continuu”, scrie zf.ro.
Reamintim că în 2016, Manuela Prajea a fost inclusă pe lista celor mai buni 50 de profesori din lume în cadrul premiului Global Teacher Prize, fiind singurul profesor român care a primit acest premiu până în prezent.
.