Producția de miere din România a scăzut în 2022 comparativ cu alți ani, iar apicultorii au primit încă o veste proastă: nu vor mai primi ajutor de minimis din partea statului, scrie capital.ro.
Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, Ioan Fetea, a anunțat prin intermediul unui interviu oferit către Agerpres că producția de miere de la nivel național a cunoscut anul acesta o scădere considerabilă și a prezentat și o serie de motive.
Ioan Fetea a declarat pentru sursa citată că anul acesta producția de miere se află la jumătate comparativ cu anul trecut, în aceeași perioadă, și consideră că principalele motive care au dus la această situație ar fi schimbările climatice și seceta care s-a resimțit puternic anul acesta în domeniul agriculturii.
În plus, acesta a dat și o veste proastă apicultorilor, anunțând că în 2022 nu vor mai primi ajutor din partea statului, întrucât alte sectore de activitate din domeniul agriculturii au fost și mai puternic afectate.
„Anul acesta este unul ciudat pentru apicultură, cu producţii sub 50% din media anuală, din cauza schimbărilor climatice. În primăvară a fost frig, au fost ploi, salcâmul a fost calamitat în proporţie de 60%, apoi a venit această secetă cruntă, florile s-au ofilit. Floarea-soarelui, din un milion şi ceva de hectare, mai mult de jumătate a fost ofilită şi nu s-a putut valorifica.
Au fost şi zone geografice unde s-a putut recolta ceva miere, dar nu la nivelul producţiei normale, în condiţiile în care floarea-soarelui dă 40-45% din producţia medie anuală. În plus, consumul de miere al românilor este redus. Nu mai avem piaţă pentru miere. Noi (Asociaţia Crescătorilor de Albine – n.r.) n-am mai avut niciun contract de export anul acesta”, a afirmat Fetea, pentru Agerpres.