Producătorul de vinuri Domeniile Sâmbureşti a lansat „Rouge de Roumanie”

Publicat: 01 06. 2012, 09:57

Arome de Cabernet şi Merlot, ambele se găsesc acum în primul cupaj de vinuri Domeniile Sâmbureşti, lansat în cadrul unui eveniment monden. De la lansare nu au lipsit vedetele sau trend setterii din domeniu veniţi special pentru a degusta noul vin, intitulat Rouge de Roumanie.

Evenimentul a început cu alegerea cupajului ideal, moment în care juriul a trebuit să deguste 5 cupaje de Cabernet Sauvignon&Merlot în proporţii diferite. Câştigătorul a fost fără îndoială vinul Rouge de Roumanie, bogat în tanini, dar în acelaşi timp catifelat şi lejer.

Juriul a fost cucerit pe loc de culoarea noului sortiment. Iar după juriu, a venit rândul invitaţilor să deguste vinul ales câştigător.

Evenimentul este doar primul dintr-o serie întreagă de manifestaţii ce marchează schimbarea la faţă a Domeniilor Sâmbureşti. Vinurile omului de afaceri Jean Valvis se bucură însă de un real succes. Numai anul acesta au câştigat 5 medalii la cel mai renumit târg de vinuri de la Beijing.

Mai mult decât atât, Podgoria Sâmbureşti are în spate o istorie veche încă din 1521 şi a fost dezvoltată în timp de familii importante de boieri, precum logofătul lui Mihai Viteazu sau familia Brătienilor.

A fost lansat vinul Rouge de Roumanie

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />