Procurorii Parchetului instanței supreme l-au trimis în judecată pe prodecanul Facultății de Finanțe-Bănci din ASE București, scrie Mediafax.
Iuliu Cosmin Șerbănescu, aflat în arest, este acuzat că a primit bani de la studenţi pentru lucrări de licenţă şi le-a promis acestora note corespunzătoare, fiind trimis în judecată pentru 42 de fapte de luare de mită şi două fapte de trafic de influenţă.
Șerbănescu este acuzat că a cerut și primit sume de bani, cuprinse între 500 de lei și 500 de euro, de la studenți și masteranzi, cărora le-a oferit lucrări de licență sau disertație gata elaborate, asigurându-i totodată că le va acorda o notă bună pentru a promova aceste examene.
Inculpatul ar mai fi primit de la o studentă suma de 400 de lei pentru o lucrare gata scrisă, promițând să intervină și pe lângă profesorul coordonator al acesteia pentru ca ea să promoveze examenul. Studenta în cauză a fost trimisă în judecată pentru cumpărare de influență, în timp ce alți șase au fost trimiși în judecată pentru dare de mită.