“Nu este normal ca miniștrii să aibă imunitate pe viață”, este părere Laura Codruța Kovesi. Procurorul șef al DNA consideră că o modificare legislativă în această privință este absolut necesară.
Declarația șefei anticorupție vine în contextul în care procurorii sunt blocați în demersul lor de anchetare a unor oameni politici de voturile date de parlamentari.
„Din păcate, este un vot politic care blochează o anchetă judiciară, lucru care nu ar trebui să se întâmple. Şi poate că nu se întâmplă în alte ţări din Uniunea Europeană. Cred că o modificare legislativă ar fi extrem de importantă. Dacă ar fi să ne raportăm la persoane care au anumit statut în România – şi dacă m-aş referi la statutul magistraţilor, şi ei beneficiază de imunitate – trebuie obţinut un aviz înainte de a fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv. Însă, dacă mă refer la imunitatea pe viaţă pe care o au miniştrii sau foştii miniştri, aceasta este unică„, a afirmat şefa DNA pentru Agerpres.
„În aceste situaţii, anchetele se blochează şi nu pot să-şi urmeze cursul. Spre exemplu, sunt situaţii în care foşti miniştri deţin în continuare bunurile despre care există suspiciuni că ar fi fost obţinute cu titlu de mită. Pentru nicio persoană din România nu există o astfel de imunitate. Nici măcar pentru magistraţi sau parlamentari, care se bucură de imunitate doar în ceea ce priveşte arestarea şi percheziţionarea. Cred că o modificare legislativă cel puţin în a echilibra într-un fel aceste imunităţi este necesară„, a adăugat Kovesi.
Nu de puține ori politicienii au atins independența justiției prin atacurile lor la adresa DNA. Aceste fapte nu sunt pedepsite prin lege, dar Kovesi speră ca aleșii care recurg la astfel de afirmații să fie taxate de cetățeni la alegeri.
„Sper să existe o sancţiune din partea cetăţenilor atunci când merg la vot cu privire la politicienii care atacă în mod repetat activitatea DNA şi o fac într-un mod total nejustificat”, a mai spus Kovesi.