Procurorul general Tiberiu Niţu vrea un Cod Penal în favoarea lui Dan Voiculescu, scriu jurnaliştii de la gândul.info. Niţu susţine că legea penală mai favorabilă trebuie aplicată prin metoda instituţiilor autonome.
Astfel, magistraţii ar trebui să aleagă articole din vechiul şi noul Cod Penal cât mai favorabile infractorilor.
Curtea Constituţională a decis însă că metoda propusă de Tiberiu Niţu este neconstituţională. Infractorii ar fi încurajaţi să comită mai multe infracţiuni pentru că ar urma să primească pedepse cu suspendare.
După intrarea în vigoare a Noului Cod Penal şi a Noului Cod de Procedură Penală, procurorul general Tiberiu Niţu a transmis către Curtea Supremă mai multe concluzii prin care susţine că legea penală mai favorabilă trebuie aplicată prin metoda instituţiilor autonome.
În opinia sa, articole sau părţi din articole din vechiul Cod Penal şi părţi din noua lege penală pot fi combinate în favoarea infractorilor.
”Conceptul de instituţie autonomă, respectiv aria de cuprindere este, de asemenea, obiect de controversă. Considerând că această din urmă interpretare asigură funcţionalitatea legii penale mai favorabile, este necesară precizarea noţiunii de instituţie autonomă”, potrivit procurorului general.
CCR îl contrazice pe Tiberiu Niţu. Magistraţii au hotărât că metoda prin care se determina legea penală mai favorabilă este cea globală iar metoda propusă de Niţu este neconstituţională. Iar potrivit legii, deciziile CCR sunt obligatorii. CCR explică că legea penală favorabilă nu poate fi determinată pe instituţii autonome, pentru că astfel s-ar creea o a treia lege. Iar judecătorii ar deveni din cei care aplică legea, legiuitori şi ar prelua atribuţiile Parlamentului.
CCR mai spune că principiul instituţiilor autonome propus de procurorul general Tiberiu Niţu ar putea face ca cei trimişi în judecată pentru mai multe infracţiuni să primească pedepse cu suspendare.
Procedeul instituţiilor autonome l-ar avantaja pe Dan Voiculescu, judecat pentru o fraudă de 60 milioane de euro în dosarul privatizării ilegale a Institutului de Cercetări Alimentare, arată jurnaliştii de la gândul.info.
Faptele pentru care Voiculescu este acuzat ar urma să se prescrie la finalul anului dacă magistraţii hotărăsc să aplice legea cu ajutorul principiului instiuţiilor autonome, potrivit aceleiaşi surse. În cazul în care legea penală este aplicată prin metoda globală, aşa cum a cerut CCR dosarul lui se prescrie în 2018. Procesul lui Dan Voiculescu va fi reluat pe 10 iunie.