Procurorul General: Nu e ușor de stabilit un prejudiciu în cazul Hexi Pharma
Stabilirea unui prejudiciu în dosarul Hexi Pharma este dfificilă, dat fiind activitatea destul de îndelungată desfășurată de firmele implicate, a declarat Augustin Lazăr, Procuror General al României.
”Cercetările sunt în curs, se fac evaluări de documente care au fost ridicate. De asemenea se efectuează în continuare percheziţii informatice asupra suporturilor informatice care au fost ridicate şi ancheta progresează pentru a evalua amploarea prejudiciului. Se evaluează prejudiciul care desigur că nu este foarte uşor să fie stabilit, având în vedere activitatea destul de îndelungată desfăşurată de firmele respective”, a declarat Lazăr, potrivit Agerpres.
Hexi Pharma a fost pusă luna trecută sub urmărire penală pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, în dosarul dezinfectanţilor diluaţi din spitale.