Procurorul General Augustin Lazăr i-a trimis președintelui Klaus Iohannis cererea DNA de urmărire penală a fostului ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu.
”În conformitate cu prevederile art.109 alin.2 din Constituţia României, art.12 şi art.19 din Legea nr.115/1999, ale Deciziei nr.270 din 10.03.2008 a Curţii Constituţionale şi ale art.305 alin.4 din Codul de procedură penală, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Preşedintelui României să formuleze cererea de urmărire penală faţă de Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe, pentru săvârşirea, în exercitarea funcţiei de ministru al Finanţelor Publice, a două infracțiuni de luare de mită, prev. de art.289 alin.1 Cod penal rap. la art.6 şi art.7 alin.1 lit.a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.5 Cod penal şi art.38 alin.1 Cod penal. Faptele reţinute în sarcina acestuia formează obiectul unui dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, se arată într-un comunicat al Ministerului Public, citat de Știripesurse.ro.
DNA a cerut șefului statului încuviinţarea urmăririi penale pentru trafic de influenţă şi luare de mită pe numele fostului ministru de Finanţe într-o cauză în care e implicat şi Cristian Boureanu. Nu mai puţin de 20 de milioane de lei ar fi intrat în buzunarele unor oficiali români printre care şi cei doi politicieni. (Detalii AICI)