Procurorul general Tiberiu Nițu a transmis ministrului Justiției referatul DNA pentru a solicita încuviințarea arestării preventive a deputaților Cătălin Teodorescu și Marko Atiila, acuzați de abuz în serviciu în dosarul în care este implicată și fosta șefă a DIICOT Alina Bica.
Deputatul PDL Cătălin Teodorescu a fost pus sub acuzare luni, în timp ce deputatul UDMR Marko Attila a fost anunțat că este urmărit penal pe 21 noiembrie.
Cei doi au făcut parte, alături de Crinuța Dumitrean (fost președinte al ANRP), Alina Bica, Remus Baciu, Oana Vasilescu, Lăcrămioara Alexandru, Sergiu Diacomatu și Dragoș Bogdan, din comisia care în martie 2011 a aprobat să i se plătească omului de afaceri Stelian Gheorghe suma de 377.282.300 lei, reprezentând despăgubiri pentru un teren de 13,0535 ha, situat în București, zona Plumbuita, deși, în realitate, acel teren valora mult mai puțin.