Procurorul dat afară de Kovesi, dezvăluiri despre DNA în presa bulgară. Ce AFIRMAȚII face despre fosta șefă

Publicat: 20 07. 2017, 07:16

Procurorul Doru Țuluș, dat afară de Laura Codruța Kovesi de la DNA, a vorbit într-un interviu pentru televziunea bulgară Kanal 3 despre situația din interiorul instituției și despre motivul invocat de Kovesi pentru a-l da afară.

“Motivul formal îl reprezintă o poveste falsă şi veche de cinci ani de zile, care a fost activată după ce eu am sesizat Inspecţia Judiciară în privinţa doamnei Kovesi şi a încercării de a aduce procurorii la poligraf. În 26 iunie, împreună cu alţi doi colegi, am sesizat Inspecţia Judiciară, iar în 29 iunie s-a cerut revocarea noastră pe poveşti vechi, cunoscute şi false”, a spus Doru Țuluș, potrivit știripesurse.

Întrebat dacă Laura Codruța Kovesi are o personalitate totalitară, Doru Țoluș a refuzat să răspundă.

“Prefer să nu răspund frontal, pentru că se poate găsi acest răspuns în actul Inspecţiei Judiciare. Instituţia este controlată de procurorul general, CSM”, a spus Doru Țuluș.

”Da, fără discuție există frică în DNA”, a mai declarat procurorul care a fost numărul doi din DNA, răspunzând unei întrebări a jurnalistului.