Procurorii Secției Speciale, plătiți cu 15.000 de lei pe lună, n-au reușit să obțină decât o condamnare în doi ani (VIDEO)

Publicat: 27 10. 2020, 09:12
Foto: Inquam Photos / George Călin

Au trecut doi ani de când a fost înființată Secția Specială pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție, iar activitatea ei, în toată această perioadă, este modestă. Secția nu a prins nici măcar un judecător sau procuror corupt, dar s-a concentrat pe presupusele abuzuri ale procurorilor DNA, fapt ce a dus la achitări controversate. Procurorii Secției Speciale sunt plătiți cu 15.000 de lei pe lună și n-au reușit, până acum, să obțină decât o singură condamnare, informează G4Media, citat de B1 TV.

Rezultatele Secției Speciale după doi ani de activitate

Au trecut doi ani de când Guvernul PSD-ALDE înființa Secția pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție din cadrul Parchetului General, văzută de mulți specialiști ca o instituție de intimidare și de hărțuire a procurorilor care anchetau cazurile mari de corupție. În ciuda promisiunilor liberalilor că o vor desființa, Secția Specială, așa cum este cunoscută, continuă să existe, doar că activitatea ei în toată această perioadă tinde spre zero, precizează B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Practic, în doi ani, Secția Specială nu a reușit să prindă nici măcar un judecător sau procuror corupt. În schimb, și-a îndreptat toate forțele către anchetarea unor presupuse abuzuri și încălcări ale legii ce ar fi fost săvârșite de anchetatorii DNA.

Procuroarea Adina Florea, propusă la un moment dat la conducerea Secției, chiar a reușit să deschidă două dosare în care este anchetată fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, pentru presupuse abuzuri. Dosarele nu au păcălit pe nimeni, iar totul a părut ca o vendetă a politicienilor cu probleme penale împotriva fostei șefe a DNA, care între timp a ajuns la conducerea Parchetului European.

Singura reușită a procuroarei Adina Florea pare să fie arestarea, pentru trei săptămâni, a fostului procuror de la DNA Ploiești, Mircea Negulescu, zis „Portocală”, dar și trimiterea acestuia în judecată. Secția a luat în vizor și alți procurori anticorupție, dar dosarele instrumentate împotriva acestora încă nu au fost soluționate.

Mai mult, dosarele deschise de Secția Specială împotriva anchetatorilor DNA au dus la achitări controversate sau rejudecări în dosare de corupție. Cazul cel mai cunoscut este cel al familiei Cosma, din Prahova. Fostul deputat PSD Vlad Cosma a fost achitat, în primă instanță, în dosarul în care era acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani, iar Secția Specială i-a inculpat pe procurorii care l-au anchetat pe acesta.

De la înființarea Secției, în octombrie 2018, și până la finalul lui 2019, procurorii au trimis în judecată doar patru cazuri, cu cinci inculpați, arată o statistică obținută de G4Media.

Secția a obținut doar o singură condamnare, dar nu pentru fapte de corupție sau abuz. Este vorba de un judecător al Curții de Apel București, prins beat la volan.

Pentru activitatea lor „consistentă”, cei șapte procurori care lucrează la Secția Specială sunt plătiți, fiecare, cu peste 15.000 de lei lunar.

Cătălin Predoiu: Înființarea Secției Speciale a fost o eroare

La începutul acestei luni, ministrul Justiției, liberalul Cătălin Predoiu, a afirmat că înființarea Secției Speciale a fost o eroare.

El a mai precizat că apariția acestei structuri a creat impresia că în sistemul de Justiție din România există un fenomen al corupției generalizat, dar Secția Specială oricum nu are capacitatea să lupte cu el.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă în care a anunțat punerea în dezbatere publică a proiectelor medite să modifice Legile Justiției. Printre cele mai importante propuneri se numără inclsuiv desființarea Secției speciale.