Procurorii DNA cer urmărirea penală pentru deputatul PNL Ovidiu Silaghi, propus pentru ministerul Transporturilor

Publicat: 19 08. 2013, 15:46
Foto: agerpres.ro

Direcția Națională Anticorupție a cerut, luni, urmărirea penală pentru Ovidiu Silaghi, potrivit unui comunicat al DNA.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kovesi a solicitat Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să sesizeze Camera Deputaţilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva deputatului SILAGHI OVIDIU IOAN, pentru infracţiunea de trafic de influență în formă continuată, fapte despre care există indicii și date că ar fi fost săvârșite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor”, se arată în comunicat.

Potrivit comunicatului DNA, ”din referatul întocmit de procurori a rezultat că există indicii și date temeinice potrivit cărora, în cursul anului 2012, Silaghi Ovidiu Ioan, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Iordache Nelu, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de Iordache Nelu, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa, în schimbul asigurării derulării contractelor pe care SC Romstrade SRL le încheiase cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor) şi pentru ca plățile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil”.

Totodată, Silaghi ar fi primit de la aceeaşi persoană suma de 200.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu funcții de decizie din cadrul CNADNR în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract şi pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte.

Ovidiu Silaghi este propunerea PNL pentru funcția de ministru al Transporturilor, după retragerea lui Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul Transformatorul. Premierul Victor Ponta asigură deocamdată interimatul la ministerul Transporturilor, urmând ca președintele Traian Băsescu să se pronunțe în privința propunerii de numire a lui Ovidiu Silaghi.