Procurorii DIICOT au ridicat 64 de suspecți de fraudă informatică în conturi bancare, prejudiciul fiind de 350.000 de euro

Publicat: 19 03. 2013, 09:15

Procurorii DIICOT au descins, marți dimineață, la 30 de domicilii din județele Prahova, Dâmbovița, Ploiești și Ilfov în vederea destructurării unui grup infracționale specializat în infracțiuni informatice.

Astfel, procurorii au destructurat un grup infracțional organizat, constituit din 64 de persoane, specializat în săvârșirea de infracțiuni informatice și a infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.  Liderii grupării au fost identificați ca fiind 5 învinuiți, aflați în penitenciare.

Sub coordonarea acestora, membrii grupării au obţinut beneficii financiare substanțiale, prin inducerea în eroare a 9 persoane, agenți de transfer monetar din cadrul unor unități bancare, supermarketuri și alte companii, prin determinarea angajaților acestora să introducă date nereale în aplicaţiile de transfer monetar.

Învinuiţii au contactat angajați ai părtțlor vătămate, utilizand  identități fictive și pretinzând că telefonează de la centrala băncii sau agenţi ai serviciului de transfer şi, sub pretextul unor  testări ale sistemului,  le-au solicitat acestora să efectueze operaţiuni de transfer monetar pe numele unor persoane racolate în acest scop, motivează DIICOT.

Prejudiciul cauzat de membrii grupării prin activitatea infracţională este de peste 350.000 euro.

Grup specializat în fraude informatice destructurat de DIICOT

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: