Fiul președintelui Consiliului Județean Vaslui, Tudor Buzatu, consideră că „cel mai probabil, nu mai are un viitor în politică”, după ce tatăl său a fost arestat preventiv pentru luare de mită. Tot el spune că procurorii au ridicat din casa lui Dumitru Buzatu mai multe plicuri cu bani și două laptopuri.
În timpul perchezițiilor DNA, secretarul de stat de la acea oră a devenit „martor de încredere” din partea tatălui. Tudor Buzatu a demisionat din funcția de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, luni, 25 septembrie.
Într-un dialog cu Libertatea, Tudor Buzatu dezvăluie ce au ridicat procurorii la percheziții. „Procurorii au ridicat sume foarte mici de bani, sume de la firma tatălui meu, care se aflau în biroul firmei, gen bani de pe cireșe, bani de pe porci.
Niște sume de genul sutelor sau miilor de lei. Toate notate cu proveniența. Au ridicat câteva mii de lei în total, dar defalcate, erau cu plicuri scrise. Scria bani de pe cireșe și suma se afla în plic. Bani de la porci și suma se afla în plic, crescuse tata niște porci”, dezvăluie Tudor Buzatu pentru ziar.
Procurorii DNA au mai ridicat, potrivit sursei citate, și două laptopuri. „Vorbesc zilnic cu tata, nu pot să-l judec” Dumitru Buzatu îl sună aproape zilnic pe Tudor Buzatu: „Eu nu pot să-l judec pe tatăl meu, e relația între un fiu și un tată.
Nu pot să-l judec prin prisma unui fapt, chiar dacă se va dovedi că e real. S-a încheiat relația politică, nu mai e șeful meu. Nu îi mai pot cere socoteală că m-a afectat în cariera mea politică sau nu. Ce socoteală să îi cer tatălui meu?”, afirmă Tudor Buzatu în declarația pentru Libertatea.