Procurorii au dispus internarea la Psihiatrie a unui timișorean care l-a amenințat cu moartea pe Raed Arafat, într-o filmare pe Facebook. Parchetul Judecătoriei Timișoara a anunțat vineri că în 12 martie a deschis un dosar penal pentru ultraj în acest caz, scrie tion.ro.
Timișoreanul a transmis live pe Facebook în timp ce îl amenința cu moartea pe secretarul de stat, înarmat cu un topor, cu un ciocan și cu o rangă.
Procurorul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, iar, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de IML Timișoara în 19 martie, s-a concluzionat că bărbatul „a avut discernământul abolit”.
Procurorul a cerut internarea bărbatului la Psihiatrie „până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol”, iar în 24 martie Judecători Timișoara a admis propunerea Parchetului și s-a dispus internarea medicală provizorie într-o unitate specializată de asistență medicală.
„Conform art. 107 corob. cu art. 110 Cp, măsura de siguranță a internării medicale are drept scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală. Aceasta poate fi dispusă față de făptuitorul care este bolnav psihic, consumator cronic de substanțe psihoactive sau care suferă de o boală infecto-contagioasă și prezintă pericol pentru societate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol, iar internarea se realizează într-o unitate sanitară de specialitate.
De asemenea, conform art. 247 Cpp și următoarele, judecătorul de drepturi și libertăți poate dispune în cursul urmăririi penale internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului care este bolnav mintal ori consumator cronic de substanțe psihoactive, dacă luarea măsurii este necesară pentru înlăturarea unui pericol concret și actual pentru siguranța publică. Această măsură constă în internarea medicală nevoluntară a suspectului sau inculpatului într-o unitate specializată de asistență medicală, până la însănătoșire sau până la amelioararea care înlătură stare de pericol ce a determinat luarea măsurii”, explică procurorii.