Poliţiştii de frontieră au depistat în Portul Constanţa Sud Agigea 16 containere cu deşeuri, care în acte figurau ca fiind obiecte de uz casnic second hand. Ele au fost descărcate de pe o navă olandeză venită din Marea Britanie. În cauză sunt cercetați doi români şi un britanic pentru importarea ilegală de deşeuri în România.
Teodor Niţă, procurorul care instrumentează cazul, a declarat că mai multe transporturi similare au fost făcute în ultima vreme. De fapt, alte circa 50 de containere cu deşeuri au ajuns în România când Marea Britanie era încă în Uniunea Europeană.
Sursă Video: Poliția de Frontieră
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Acesta este al cincilea transport, dacă nu mă înşel, în condiţii similare, o să verificăm, să vedem unde au ajuns acele alte circa 50 de containere cu deşeuri. Acum, în acest transport au fost 16 containere. Pentru început am desfăcut numai unul, am văzut că este o problemă şi am descărcat de pe vapor toate celelalte, verificând conţinutul containerelor. Nu avea nicio legătură documentaţia de însoţire cu conţinutul containerelor.
Un procentaj de 60-70-80% erau deşeuri curate, gunoaie şi cele care mai erau cât de cât într-o stare bună, dintre obiectele de acolo, erau tratate timp de 22 de ore cu nişte substanţe, ceva dezinfectant, nişte substanţe care sunt toxice şi, de exemplu, acolo am văzut şi bidoane de lapte pentru copii (…) Transporturile nu vin de la expeditor direct către noi, au oprit în trei porturi. Au fost descărcate, reîncărcate, poate ca să îşi piardă urma, nu ştiu, e doar o presupunere, nu vreau să fac afirmaţii hazardate. Ultimul episod a fost dintr-un port din Turcia, au încărcat pe această navă care a sosit în Portul Constanţa”, a declarat procurorul, citat de Agerpres.
Niță a avertizat că România se află într-un risc major de a deveni lada de gunoi a Europei: „Se poate sorta conţinutul, iau cele câteva procente de marfă relativ utilizabilă pe care o pot comercializa, iar gunoaiele le aruncă în gropile noastre de gunoi, în munţii noştri de gunoi şi în felul acesta se curăţă ţara destinatarului şi se încarcă de gunoi România. Pentru că România are o mare problemă, este într-un risc major şi iminent să devină lada de gunoi a întregii Europe şi nu numai”.