Procuror: Medicii răniţi în accidentul aviatic din Apuseni nu au pretenţii civile, au fost audiaţi ca martori

Procuror: Medicii răniţi în accidentul aviatic din Apuseni nu au pretenţii civile, au fost audiaţi ca martori

Procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, a declarat, miercuri, că medicii răniţi în urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni au fost audiaţi în calitate de martori, după ce au decis că „nu au niciun fel de pretenţii civile”.

„Procedura este aşa: procurorii au întrebat medicii dacă se constituie parte civilă şi cer pretenţii sau nu, iar ei au decis că renunţă la pretenţii materiale şi vor să fie audiaţi în calitate de martor. Au fost de acord să fie audiaţi în calitate de martor, ceea ce s-a şi realizat. (…) De asemenea, reprezentanţi ai ISU Alba au fost audiaţi la Alba Iulia în calitate de martori. Apoi, au fost depuse la dosar documentele relevante pentru clarificarea circumstanţelor accidentului, cum ar fi jurnalul de acţiune ISU. De la toate unităţile care au acţionat se vor depune jurnalele de acţiune pentru a se vedea modul în care au fost efectuate activităţile de către fiecare dintre aceste acţiuni”, a spus Lazăr, potrivit Mediafax.

Procurorul Augustin Lazăr a mai spus că, din informaţiile pe care le are, copilotul nu a fost încă audiat, pentru că starea acestuia de sănătate nu a permis.

El a adăugat că, în paralel, se efectuează examinări pentru mijloacele materiale de probă, fiind ridicate de la faţa locului diverse obiecte, fragmente, bunuri aparţinând victimelor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`