Procuror din Parchetul de pe lângă Tribunalul București, suspendat de CSM

Publicat: 03 06. 2015, 11:29

Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat că procurorul Daniel Timoftei Apostoliceanu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București a fost suspendat din funcție, urmare a trimiterii în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conform Agerpres.

„În ședința din data de 3 iunie, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcție a lui Daniel Timoftei Apostoliceanu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție. Hotărârea Secției pentru procurori a fost luată în temeiul dispozițiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată cu modificările și completările ulterioare și art. 62 alin. (1) lit. a și alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare”, se arată într-un comunicat al CSM.

Procurorul a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru că a condus autoturismul proprietate personală pe drumurile publice din municipiul București cu o îmbibație alcoolică în sânge de 1,90 gr la mie.