Procuratura italiană vrea să închidă cazul tinerei românce care murit sub ochii surorii sale, așteptând mai bine de 3 ore sosirea ambulanței (VIDEO)

Procuratura italiană vrea să închidă cazul tinerei românce care murit sub ochii surorii sale, așteptând mai bine de 3 ore sosirea ambulanței (VIDEO)

În urmă cu un an și jumătate, Paula Onofrei, o româncă în vârstă de 29 de ani stabilită alături de familie în Italia, a murit în urma unui șoc septic cauzat de un ulcer duodenal perforat, așteptând aproape trei ore sosirea ambulanței care i-ar fi putut salva viața.

Cazul extrem de tragic a revenit în atenția opiniei publice italiene după ce procurorul de caz a cerut încetarea urmăririi penale, in rem, susținând că nu există un „comportament profesional acuzabil” care să fi dus la decesul tinerei.

”Sunt încă blocată în acea zi, nu s-a schimbat nimic”

„A trecut un an și jumătate și sunt încă blocată în acea zi, nu s-a schimbat nimic”, mărturisește Rebecca Onofrei, sora Paulei, într-un reportaj realizat de Fanpage.it.

Pe 21 iulie, în timp ce părinții celor două tinerese aflau în vizită în România, la rude, starea de sănătate a Paulei s-a înrăutățit. Tânăra s-a prezentat la urgențe din cauza unor dureri abdominale și medicii ar fi diagnosticat-o cu o colită, dându-i tratament ambulatoriu, fără să o interneze.

În ziua următoare, Paula Onoferi, chelneriță într-un restaurant din Casalotti, o localitate din zona metropolitană romană, a venit mai devreme de la serviciu pentru că se simțea rău.

Pe 23 iulie starea sa s-a înrăutățit și mai mult, acuza dureri mari și i-ar fi spus surorii sale:„Nu-mi mai simt mâinile și picioarele”. Sora ei, Rebecca, a sunat la ambulanță, dar, din nefericire, cei care i-ar fi putut salva viața au venit după aproape trei ore, mai precis 2 ore și 37 de minute, când tânăra era deja pe moarte și, deși au încercat să o resusciteze, totul a fost în zadar.

Procurorul închide cazul, nimeni nu e vinovat de moartea tinerei

La un an și jumătate de la moartea tinerei, procurorul care se ocupă de caz cere arhivarea procedurii penale, „excluzând existența unui comportament profesional cenzurabil care să poată fi considerat ca fiind eficient din punct de vedere cauzal în determinarea decesului”.

Cu alte cuvinte, nu va exista niciun proces, pentru procuratura consideră că nimeni nu este responsabil pentru moartea Paulei, pentru că starea sa ar fi fost mult prea gravă și de aceea viața nu i-ar fi putut fi salvată nici dacă ambulanța ar fi sosit într-un timp mai rezonabil.

Mama tinerei decedate: „Cum pot stabili cu certitudine că ea nu ar fi fost salvată cu o intervenție în timp util?

„Cum pot stabili cu certitudine că ea nu ar fi fost salvată cu o intervenție în timp util? Sunt trei spitale la doar 10-15 km de casa noastră. Ar fi putut ajunge la spital în nici măcar o jumătate de oră, când starea ei nu era încă atât de gravă. De ce vor anchetatorii să respingă totul?”, întreabă Artemiza Onofrei, mama Paulei, într-un interviu acordat FanPage.it.

Avocatul familiei luptă acum să nu fie închis cazul. El spune că decesul fetei a fost declarat la ora 17.14, iar primul apel telefonic la ambulanță a fost la 13.03.

„Nimeni nu i-a spus Rebeccăi că nu sunt ambulanțe disponibile,, dimpotrivă, la fiecare apel, operatorul repeta că venim. Fata, să ne amintim că avea doar 18 ani și nu avea permis de conducere, a avut încredere. Nimeni din anchetă nu a încercat să înțeleagă, să cunoască ce se întâmpla în acele momente cu toate ambulanțele din Roma”, spune avocatul familiei Onofrei, Aurelio Padovani.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`